Nimic nu se compară cu sentimentul de vineri seară. Ai ajuns de la muncă, eventual ai mâncat ceva, iar acum ai toată seara la dispoziție să te delectezi cu lucruri alături de un pahar de vin. Ba chiar poți mușca din orele de somn, mâine e sâmbătă și nu ai nimic programat, nu trage nimeni de tine și nu te încurcă nimic. Foarte puternic și bun sentimentul de vineri seară.

Uite așa vineri seară mă delectam cu un podcast, iar la un moment dat un nene numit Roger Martin a zis ceva:

Humans haven’t changed and won’t anytime soon. They are driven by confort and familiarity. If you don’t pay attention to that, you will lose.

Deodată am devenit mai atent și am observat și tonul calm, resemnat, așezat cu care a spus-o. Mintea mea a preluat frâiele și a continuat: oamenii nu se schimbă, n-or s-o facă niciodată. Or să se vaite întruna de serviciu, de șefi, de colegi, de workflow, de trafic, de salariu, de motivație, de timp, dar n-or să miște un deget pentru a schimba ceva, n-or să facă absolut niciun sacrificiu pentru a schimba situația în favoarea lor. Se complac în poziția de victime ale propriilor vieți, ba chiar or să facă grupuri de discuții despre problemele cu care se confruntă, dar n-or să-și abordeze niciodată direct și frontal problemele. Le place confortul victimizării, familiaritatea stării de fapt, cunoscutul banal al zilelor care trec lin, fără nicio smucitură. Dacă nu vei pricepe asta vei fi de partea celor care eșuează în a înțelege cum funcționează de fapt realitatea.

M-a uimit cât de bine s-a integrat momentul ăla în contextul mai larg pe care-l resimt în ultimul timp. A fost ca o concluzie generală a ultimei perioade. Cel mai mult a rezonat cu un eșec personal: n-am reușit să conving pe nimeni să încerce să învețe programare.

Să mă explic acum. Am întâlnit atât de mulți oameni lamentându-se despre serviciul care nu le place, despre șefi și colegi, despre programul de lucru, despre munca propriu zisă și locul de muncă în general care le afectează vizibil starea de bine și împăcare cu ei înșiși. Le-am povestit despre domeniul în care activez eu (dezvoltare de software), despre ce presupune munca și programul de lucru, despre cum sunt oamenii în general și toți au zis: uau, sună normal, sună a mileniul 3, sună a viață decentă pe care și eu aș putea să o alcătuiesc.

Câți mi-au cerut materiale și au promis că or să se apuce să învețe ceva: toți, mulți.

Câți chiar s-au apucat să învețe ceva în domeniul ăsta: fix zero.

Nimeni nu a avut motivația să încerce să învețe nu neapărat programare, dar ceva mai tehnic. Nimeni nu s-a luat la trântă cu propria nefericire în viață, nimeni n-a renunțat la lenea de toate zilele și la gândurile negre, nimeni n-a pus mâna pe o carte sau un curs gratuit și nimeni nu a venit să-mi zică „uite bă, m-am apucat de asta și m-am blocat aici, cum fac?”. Sau „bă, m-am apucat, am încercat suficient timp și nu-i de mine, programarea e pentru ciudați”.

Și asta n-are deloc legătură cu programarea, asta este doar o chestie către care i-am îndrumat pentru că știu bine domeniul și toate fețele sale. Are legătură cu lipsa de orice fel de motivație a oamenilor de a face mai bine în viață, de a-și rezolva problemele. Sunt extrem de puțini oameni pe lumea asta care au curaj să-și schimbe viața în bine prin eforturi personale și chiar am colosalul privilegiu de a cunoaște câțiva. Dar restul? Restul sunt niște lepre care știu doar să se plângă întruna și care se mișcă din inerție doar pentru că Pământul se învârte gratis și zilele curg.

E o frustrare a mea asta, că văd mereu oameni supărați cu munca și nu-i pot face să încerce să învețe să facă altceva, orice. Senil și idealist, chiar cred în momentele alea că oamenii sunt buni și ar face ceva pentru binele lor, dar nu știu de unde s-o apuce. Nu. Ei știu foarte bine de unde să o apuce și care-i următorul pas: muncă. Dar n-o fac de lene, frică și delăsare. Ar trebui să-mi fie învățare de minte, că nu e nimic în neregulă cu capacitatea mea de a ajuta oameni, ci e totul în neregulă cu modul oamenilor de a schimba macazul și a face progres.

Cumva mă simt ușurat și „citatul” ăsta mi-a luat o piatră de pe inimă. „Humans haven’t changed and won’t anytime soon, they are driven by confort and familiarity – if you don’t pay attention to that, you will lose”. Exact așa e. De multe ori oamenii au parte de exact ceea ce merită, nu-i poți schimba tu, numai ei se pot schimba pe ei înșiși dacă vor. De obicei nu vor și viața merge înainte ca și până acum. Liber la pacea interioară.

Oamenii nu se schimbă
Etichetat pe:        

11 gânduri despre „Oamenii nu se schimbă

  • 16 ianuarie 2017 la 10:33
    Legătură permanentă

    buna!

    Ai dreptate in cea mai mare parte! asta am observat si eu, ca cei mai multi oameni nu se schimba in bine, doar se complac in nefericirea zilnica si se vaita. Cei foarte putini care se schimba, se schimba doar pentru ca vor ei (indiferent cine ce ar zice si cat ar insista, spre binele lor), au suficienta vointa in acest sens si multa munca cu ei insisi, dar aceasta categorie este foarte rara.

    Legat de ceea ce spuneai in privinta job-ului tau, ai putea sa-mi spui te rog. in cateva randuri (ca sa nu te retin prea mult), ce presupune munca ta, respectiv ce trebuie sa faci zilnic, ce si cat timp ai invatat ca sa ajungi sa obtii primul job in domeniu si ce perspective ar avea un om care ar incerca sa se reconverteasca profesional in domeniul tau? (daca preferi mai degraba un mesaj privat, ai si adresa mea de email).

    Multumesc si toate cele bune!

    Răspunde
      • 17 ianuarie 2017 la 23:52
        Legătură permanentă

        buna,

        multumesc, e o poveste faina de inceput de drum, insa nu am gasit, din pacate, detalii si despre ce faci actualmente zilnic, adica cu ce programe lucrezi, cam in ce consta o zi obisnuita la job (ce tipuri de task-uri trebuie indeplinite, ca sa-mi fac o idee mai clara, de aceea intreb) si ce ai sfatui pe cineva care nu a lucrat in domeniu, sa faca ca sa ajunga la un nivel acceptabil pentru a fi eligibil pentru angajare sau ca freelancer (ideal), in ideea ca nu exista prejudecati in domeniu in privinta reconvertitilor profesional, daca stiu meserie, chiar daca nu au experienta ceruta…

        multumesc anticipat pentru timpul alocat raspunsului

        Răspunde
        • 18 ianuarie 2017 la 8:44
          Legătură permanentă

          Aha, am înțeles. Când am puțin timp pot detalia mai mult. Pe scurt:
          – programele cu care lucrez sunt multe și nu ele în sine sunt importante, ci limbajele pe care le folosești în a pune calculatorul la treabă. Ele sunt principalul impediment, dar și partea ce mai frumoasă a meseriei
          – principalele taskuri se rezumă la a face o aplicație/program/website să funcționeze într-un anume fel, să facă ceva specific
          – aș sfătui pe cineva care nu a mai lucrat în domeniu să facă exact ce faci tu: să întrebe oamenii din domeniu cum e, să discute cu ei 🙂 să citească despre tehnologie, știri din domeniu și așa mai departe. Apoi poate să să se apuce de niște cursuri/tutoriale gratuite sau plătite care se găsesc pe internet. Aici trebuie un pic de ghidaj din partea cuiva care se pricepe
          – în meseria asta e nevoie de ambiție, persistență, curaj și multă muncă. Fără astea nu se poate.
          – nu recomand freelancing pentru un programator începător. Recomand mai întâi angajarea într-o firmă de software, acolo înveți fundamentele și modul de lucru.

          Eu cred foarte mult în ideea că oricine poate învăța să lucreze în domeniul ăsta dacă își dorește cu adevărat. Reconversia profesională e posibilă, dar presupune timp și energie investite serios. Sunt foarte multe de discutat și lămurit 🙂

          Răspunde
          • 18 ianuarie 2017 la 10:24
            Legătură permanentă

            Multumesc.
            Este o prejudecata sau o realitate si in IT cum ca peste 40 ani nu te mai angajeaza nimeni? practic, degeaba trimiti CV-ul daca ai trecut si varsta acolo, nici nu se mai obosesc sa te cheme la interviu – asa mi s-a intamplat in domeniul in care am lucrat cativa ani, cu experienta multa, calificari, specializari, tot ce trebuie…
            In mediul in care lucrezi si in general (in corporatii, mai ales), am observat ca media de varsta e 25-35 ani, ca si cum dupa aceasta varsta, daca nu esti director sau ai o functie si mai mare sau esti antreprenor/freelancer, esti deja mort 🙂

          • 19 ianuarie 2017 la 8:32
            Legătură permanentă

            Este o realitate că în orice domeniu găsești mai greu de lucru după 40 de ani, IT-ul nu este o excepție. Dar nici imposibil nu este să te angajezi după 40 de ani. Dacă investești mult timp și energie în a învăța ceva, apoi mai capeți și niște skilluri de negociere și persuasiune nu văd de ce nu ai reuși. Până la urmă există o singură opțiune: învățare dobândită în timp, altfel nu se poate. La orice vârstă.
            Dacă vrei niște îndrumări și resurse sau mai multe detalii despre domeniu putem avea o discuție față-n față despre asta sau pe Skype.

  • 20 ianuarie 2017 la 18:01
    Legătură permanentă

    Pai da…
    Multumesc mult de disponibilitate si amabilitate, chiar mi-ar fi foarte utile cateva recomandari si resurse, insa din pacate am probleme cu skype, am un PC mai vechi si am mai avut probleme si cand am incercat sa tin un interviu pe skype cu partenerii straini (se deconecta, apareau erori sau avea delay destul de mare). Ar mai ramane variantele cu discutia face-to-face sau la telefon, in functie de timpul tau disponibil (ex in ce zi/zile, interval orar preferat). In acest sens, ai adresa mea de email, astfel incat, cand ai un pic de timp, poti sa-mi spui te rog, cum preferi sa comunicam (nu intentionez sa abuzez de timpul limitat al nimanui).

    Răspunde
  • 26 ianuarie 2017 la 10:49
    Legătură permanentă

    Depinde ce intelegi prin peste 40 ani. Vrei sa te apuci la 40 de ani de programare si firmele nu prea te baga in seama sau ai ceva ani de experienta ( probabil peste o decada … ) si nu mai esti angajabil .In cel de-al doilea caz este valabil doar pentru firmele care au bugete mici ( sunt destule firme in bucuresti care angajeaza seniori si isi permit sa plateasca fara probleme peste 2000 euro ( sau chiar mai mult).Eu am intalnit destule cazuri…

    Răspunde
  • 4 februarie 2017 la 15:42
    Legătură permanentă

    Haide sa nu descurajam oamenii. Intr-adevar, „computers are hard”, cum spunea cineva. Dar daca unul din 100 sau din 1000 care vor sa incerce, va reusi, tot este un castig.

    Asa ca daca ai posibilitatea si pasiunea, incearca sa ajuti oamenii in continuare.

    Eu am abandonat totul si m-am apucat sa invat programare de la zero, la 35 de ani. Cred ca e cea mai buna decizie pe care am luat-o in viata mea. Pragul important peste care trebuie sa treci este momentul cand realizezi ca procesul de invatare e permanent. Nu tine de certificari, cursuri sau carti. Ai terminat unul, incepi altul. Lucrurile se schimba atat de rapid, si sunt atat de multe de invatat.

    Daca nu o faci din placere, este un chin sa incerci sa devii programator doar pentru ca „se cauta” si „se plateste bine”. Dar nu ai cum sa afli daca iti place, pana nu experimentezi.

    Pe de alta parte, daca iti place, vei avea parte de o multime de satisfactii, si de o comunitate cu adevarat extradordinara, de oameni pasionati.

    Răspunde
  • 7 februarie 2018 la 22:51
    Legătură permanentă

    .. Reflect la gânduri similare ție .. ce imbecilism uman..să vrei dar să nu poți ..dar de fapt să nu vrei să te schimbi ,să te lamentezi că ți-e greu.. dar să nu schimbi nimic niciodata din tine și nici cu un deget să nu modifici traiectoria vieții tale ..
    Ce îmi pare critic în acest moment din viața mea ,este : de ce mi s-au trimis atâția oameni în cale cu care să trebuiască să am o relație de prietenie, iubire ,căsătorie ; oameni ce nu au chef nici să trăiască oameni ce se prefac , oameni ce se plâng ,oameni ce mint necontenit ce legătură am eu cu ei ?!
    Adică dacă eu am luptat și am triumfat în viața mea am luat atitudine și am descoperit că se poate și mai bine am tras toate pieile de pe mine ca să pot să răzbesc și vreau și eu o mângâiere, o alinare, un gând bun ,o plimbare pe străzile pustii ale orașului și nu se poate .. mereu trebuie să dau de oameni ciudați.. ușor imbecili..deoarece luptă să mă cucerească ascunzându-și necontenit adevărata față , cea a unui om mincinos ,leneș din cale afară și putred de o viata falsa , ipocrit de mincinoasă ..
    Nu înțeleg de ce sunt așa oamenii sau poate pe undeva încerc să pricep că este mai comod, dar dacă așa îți convine nu ma trage și pe mine în cercul tău ca dup-aia să mă faci să mă simt vinovat pentru alte 1 miliard de lucruri pe care nu le-am făcut pe lângă celelalte miliarde pe care le-am făcut ca să ne fie bine da cred că acesta este punctul în viață când trebuie să pui punct.
    Tind cred că acești leneș cu diploma visează să stea în pat toată ziua și alții să muncească pentru ei ,să facă pentru ei să dreagă pentru ei iar ei să ia aplauzele, laurii ,bănuții și fericire …
    Pe oamenii aceștia chiar nu-i motivează nimic cred ca un motto de genu cineva veșnic o să mă ajute și cumva tot timpu o să fie …pace✌

    Răspunde
    • 8 februarie 2018 la 8:48
      Legătură permanentă

      O abordare care poate ajuta e să încercă să ai cât mai puțin de-a face cu oamenii care nu-s pe aceeași lungime de undă cu tine și să te înconjori de oameni care-s mai ambițioși, mai îndrăzneți, mai auto-didacți

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *