waiting in line crop

Acum niște ani am fost la un interviu pe undeva pe lângă ProTV. Acolo trebuia să ajung, dar eu de la Iancului n-am luat-o spre ProTv, ci în direcția opusă, pe Șoseaua Iancului. Pentru că-s bărbat și vreau să mă descurc singur, fără să întreb pe nimeni, daaa!?

Nu cunoșteam Bucureștiul și m-am luat după intuiția de țăran – mi-am dat seama că aia funcționează pe coclauri și prin păduri, nu printre betoane. Am mers eu ce-am mers și m-am prins mai apoi că o luasem greșit. Trecuseră vreo 5 minute peste ora de interviu, eu mersesem ca nebunu’ că de’, eram în întârziere și mă grăbeam să ajung mai repede. Colac peste pupăză. Când mi-am dat seama că am cam ratat interviul mi-am pus întrebarea dacă să mai merg sau nu. Eram alergat, transpirat, crispat, întârziat – ce sens mai avea să mă duc? Așa că m-am dus totuși.

Firma era pe o străduță obscură, într-o casă din-asta mai veche. Am ajuns cu vreo 25 de minute peste ora de interviu și-am bătut la ușă fără mari speranțe. După vreo 2/3 minute cineva a deschis ușa și m-a privit mirat. Un nene scund, pe la vreo 35 de ani, calm. I-am explicat ce și cum și m-a invitat înăuntru. Am dat un test tehnic rapid pe ASP.net parcă, era ca de obicei peste nivelul meu. Sau mai pesimist spus, nivelul meu era sub acel test. L-am făcut cum m-am priceput mai bine, sediul ăla îmi dădea o stare de liniște cumva. După care am fost invitat în biroul unui șef la o discuție cu domnul ce m-a primit la ușă și, bineînțeles, acel șef.

A fost o discuție relaxată și neașteptată. Eu se întâmpla să fiu îmbrăcat complet în negru, nu știu cum s-a întâmplat să fie așa, acolo mi-am dat seama. Domnul mă întreabă dacă trec printr-un moment mai nefericit. Zic că nu exact atunci, că așa-mi place mie negrul în ziua aia. Mă întreabă ce muzică ascult, dacă ascult rock. Îi zic că mai ascult și rock, da, pe lângă clasică seara și un fel de electronică dimineața. Îmi zice că mai e un băiat pe-acolo care ascultă „de-asta.. electrică de-asta”. Apoi mă întreabă dacă ascult muzică bisericească sau dacă merg la biserică. Am fost surprins, i-am povestit că mergeam când eram copil, că eram băiat de altar și că eram în fiecare Duminică acolo, dar că în ultimul timp nu prea. Adică deloc. Mi-am dat seama că poate el mergea la biserică și de-asta m-o fi întrebat, atmosfera devenea religioasă. Am mai discutat câte ceva cu șeful despre cine sunt și ce vreau. După care mă întreabă de unde sunt, îi povestesc treaba cu Plaiul Nucului. Îi place și-mi povestește că și el a pornit dintr-un astfel de sat când era tânăr. Măi, zic eu naiv, să vezi că asta-i dragoste din-aia la primul interviu. Apoi mă întreabă dacă am scris poezie. Am scris, îi zic, tot când eram în școală și liceu, dar acum nu prea. Adică deloc. Și-mi zice apoi că și el a scris, dar că acum nu prea… da, adică deloc. Vedeam bine că avem destul de multe în comun.

Mi-a spus că dacă răspunsul va fi unul pozitiv voi primi un telefon peste vreo două săptămâni. N-am primit, sigur probabil făcusem varză testul tehnic. Sau poate era vreun alt candidat mai bun care mai mergea la biserică și poate încă mai scria versuri. Câteva luni mai apoi aflu de prin știri că firma respectivă făcea niște mânăreli cu un frate de-al lui Geoană, ceva dubioase-legale-ilegale. Vreun an mai târziu, întorcându-mă acasă de unde lucram, prin Pipera, dau nas în nas cu domnul de-mi deschisese ușa în ziua aia călduroasă când eu eram Negru Vodă în cucerire de oportunități. Eu i-am dat bună ziua, nu știu dacă m-a observat sau auzit, am trecut unul pe lângă altul, fiecare-n drumul lui cu treaba lui, cu muzica lui.

Așa se fac și se-ncurcă ițele vieții. Mi-aș fi dorit să aflu mai multe despre șeful ăla sau nenea ăla, dar nu-mi mai amintesc nici un nume, nici măcar pe-al firmei, așa de dus mi-e capul în nori. A fost și asta, ca și alte ocazii, un semn că totuși nu trebuie ratate interviurile. Așa dai de tot felul de oameni, buni sau răi, interesanți sau plictisitori, tipici sau rupți din tipare și așa-ți aduci aminte mai târziu de tot felul de întâmplări. Data trecută a fost ăla cu interviul din Iad, azi fu ăsta și poate-o să mai povestesc și de altele, că au mai fost. Numai să mi le aduc aminte când trebuie. A mai fost unul cu niște români școliți în Canada pe care l-am făcut praf tot la partea tehnică, unul prin Cotroceni unde m-a lătrat un câine vreo jumătate de oră până a ajuns intervievatorul, unul cu femeia de serviciu prin Drumul Taberei. Și tot așa, viață de artist.

Interviul lui Negru Vodă

2 gânduri despre „Interviul lui Negru Vodă

  • 13 martie 2014 la 16:27
    Legătură permanentă

    Ai fost cinstit cu nenea. Din pacate nu toti apreciaza… Eu la primul meu interviu a fost ceva de genul daca rezist la stres si pot lucra 12 ore . Am spus pentru suma x vin si sambata. A spus ok din prima. Al doilea a fost fara ca eu sa aplic, un telefon si o voce suava a facut invitatia. Am fost de curiozitate, am fost intampinat de o doamna trecuta de 50 de ani. Am discut tehnic, dupa care doamna l-a chemat pe seful ei, un mosulan grec. Cu acesta am discutat salariu si in limba engleza ce vreu de la viata. Dupa cateva zile ma suna doamna si imi spune ca pot veni. Prima zi la noul loc de munca, aveam biroul langa doamna Y, dar am ramas masca pentru ca sefu ma intrebat daca am avut vreodata o virgina. L-am intrebat de ce il intereseaza? A inceput sa explice ca firma in Romania este virgina, iar eu trebuie sa fiu rabdator, ca si doamna Y a fost virgina in firma dar acuma stie multe. Eu stiind ca firma e internationala, si fiind vorba de bani, nu stiam ce sa ii raspund sefului, dar totusi ii zic: „Mr.X., first time is hard and painful but after all the women will like and will want a lot”. Dupa care primesc raspunsul mustacind: „You are a smart boy but you must know a lot of women to understand the money, do your job and I’ll give you the money, and remember: you must do what Miss Y want from you. Now You are like a woman because you want the money.”.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *