bucuresti-trafic 2

Pe la începuturile drumurilor mele prin București am fost odată la un interviu. Undeva la capătul lumii, la mama naibii, într-o clădire ca o hală – ai fi zis că-i Iadul, pentru că numai în Iad poți ajunge cu tramvaiul bucureștean pe 40 de grade. Acolo, în Iad, unde șade o firmă de it cu nume arogant, m-am dus pentru că m-au chemat și-am zis „de ce nu, poate mai învăț ceva”.

La interviu a venit un nene tinerel, la costum. Urăsc nenii la costum, nu înțeleg de ce elegant e asociat musai cu costum, de ce decent e musai costum, dar în fine. Cravată roșie, costum negru. Mă bagă din prima într-o sală mică, înghesuită, cu masă pal deschis și două scaune, un flipboard și o plantă artificială. Și mă ia la întrebări, pe toate părțile, tot un du-te, vino a fost. La majoritatea n-am știut să răspund, dar n-am știut să răspund într-o manieră sufocantă, stresantă, presantă. Parcă tot interviul a fost conceput ca să te sufoce, să te facă să te simți mic, să te facă să te simți de căcat acolo la ei la firmă. Nenea ăsta avea așa un aer de superioritate, ca un profesor care s-a săturat de elevii mediocrii fără să încerce să explice mai bine. De parcă scopul lui era să mă facă să simt silă față de companie, nu să-mi doresc să fiu parte din ea.

M-am simțit în ultimul hal, am plecat de acolo așa dezamăgit că zilele următoare n-am mai vrut să merg la niciun interviu. Parcă nu era loc de mine și de neștiința mea în lumea sufocantă a Bucureștiului, parcă eram rupt din peisaj. Odată din cauza drumului până acolo, odată din cauza halei, odată din cauza lu’ nenea și a aroganței lui, odată din cauza acelei bude a interogatoriului, odată din cauza faptului că e numai capul de mine și gură deloc, odată că nu am învățat atunci niciun lucru bun sau util. Toate circumstanțele și toți factorii din ziua aceea au făcut ca interviul să fie umilitor pentru mine. Lumea corporatistă de la care voiam bani de mâncare și somn își căsca violent gura ca să i se vadă dinții îngălbeniți de la atâta rânjit în acele zile de Iulie sau August, ce-o fi fost.

Multe interviuri sunt așa, naziste, comuniste. Te bagă într-o dubă și te ia la purificat ca să ți se descopere originile. Primul contact cu firma este o cameră înghesuită în care aștepți să vină cineva cu un pahar de apă sau un manager. Nu tu voie bună, nu tu floricele și păsărele, nu tu colegi, nu tu „uite cum lucrăm noi”, nu tu „hai să îți arăt ceva”, nu tu hai să-ți zic cine sunt cu adevărat, nu tu nimic pentru tine. Cel mult un discurs tipic, comun, redundant și cam atât.

Nu știu cum ar trebui să arate interviurile. Nu sunt în măsură să vin eu cu soluția, dar știu că așa nu. Vreau să apuc ziua în care lucrurile astea or să se schimbe și modalitățile de a evalua un om și potențialul să nu se rezume la teste de inteligență/personalitate, la interogatoriu, la „intră aici și pe-aici se iese”. Să fie ceva mai interactiv, să fie în aer liber poate, să fie alternativ, să fie inovativ, să se pună dorință de a găsi un om minunat cu care să lucrezi, nu doar un om cu cunoștințe tehnice. Pentru că știm că degeaba ai cunoștințe tehnice dacă ești un om dubios și nu ți se poate acorda încredere și nu se poate lucra cu tine armonios.

Dar cine-s eu să zic toate astea? Poate-s un naiv și nu știu cu ce se mănâncă angajarea, colaborarea, munca, însă cine va avea urechi de auzit, va auzi. Mi-am amintit doar de evenimentul din acea zi caniculară pentru că o recruiteriță de la aceeași firmă m-a contactat zilele trecute să mă bage iar în dubă. Mi s-a părut comică situația. Încă nu i-am răspuns. Mă întreb doar dacă ar înțelege unde bat dacă în loc de interviu aș invita-o la o plimbare și i-aș povesti toate astea, dacă omul din ea ar fi mai presus de robotul în care te transformă jobdescripșănu’, profilu’, scriningu’, șorlistu’ și câte și mai câte. Dacă noi oamenii, cei care compunem firmele, suntem mai sus decât modul de viață pe care munca noastră îl sculptează.

Suntem oameni între oameni și deseori uităm asta. Mânca-ne-ar gaia pe toți, pentru că merităm!

Interviul din Iad
Etichetat pe:

5 gânduri despre „Interviul din Iad

  • 28 ianuarie 2014 la 15:36
    Legătură permanentă

    Cam asa am patit si eu la primul interviu. Mai avea plete, jeep, bratare de aur la mana, iar pe birou statea o fata ca alea de la pagina 5. În final a incheiat: ” Yo aduc lemnul. Din tata in fiu noi taiem padurile in Maramu. Amu tu imi zici cat tai si cati bani vrei ca sa faci casa la oameni. Crezi ca mere?” Bine nu i-am raspuns pe loc, el se astepta la Ikem Amu :).Sincer pentru ca nu aveam bani acceptam, numai ca soarta a fost sa ajung sa lucrez la turci la Anchor Plaza. Acolo mereu turcul ne spunea: „I’m patron you salahor.Fuck you all”. Dupa 3 luni de fuck m-au sunat grecii. Grecul mi-a descris compania ca fiind virgina si m-a intrebat daca stiu sa ma comport cu o virgina, adica sa fiu rabdator…ca dupa vin si banii. Am raspuns cu „Daxi”. In final am aflat despre companie ca este un colos mondial in lume. Mai incolo a zis ca viata este o loterie, adica azi poti fi la el maine la altul. Omul a avut dreptate şi am ajuns sa lucrez pentru statul neocomunist securistic roman. Iti spun sincer ca nici prin gand nu imi trecea sa ajung sa lucrez la stat. Vorba bunicului: „Nepoate in viata trebuie sa incerci cate putin din toate şi tine minte despre femeia care a avut 2 barbati il va avea si pe al 99-lea” :)))))) P.S. Cand mi-am facut pasaportul, dupa 3 ani, m-am intalnit cu turcul şi i-am zis: Hello Mr. Ferda, How do you do like patron?Me I’m fine and now I make my passport to go in Turkey to fuck a lot „. M-am intalnit si cu grecii recent pentru o colaborare stat roman colosul care da comision. Roata vietii se roteste tac tac, tac, salahorul se porneste pac pac pac:)))) ca in final concluzia este: Baga bani! Baga bani! iar noi prestam. De aia unii se poarta la interviu cu noi ca fiind niste centuriste, sclavi.

    Răspunde
  • 29 ianuarie 2014 la 0:57
    Legătură permanentă

    O singura data am patit si eu asa ca tine. Pur si simplu nu intelegeam de ce m-au chemat la interviu. Abia mai tarziu am inteles ca aveau o norma de interviuri in departamentul de resurse umane respectiv, dar nu aveau de fapt aprobare sa angajeze pe nimeni, ca de angajat se angaja cine voia seful si fara nici un interviu. (Nu era in Romania.) Am mai patit si alte variante nu chiar asade dure, mai modiificate. De fapt majoritatea nu vor sa-si tea salariu intreg si beneficii. Majoritatea vor ca tu sa fii asa oarecum disponibil daca e posibil 24 h/24, sau ma rog 12/24 h ca sa poti presta o munca, in caz de nevoie, dar fara sa fie nevoie sa fii asa angajat real, ca sa nu aiba vreo raspundere legata de tine. E total OK si asa cand esti tanar, pluse chiar OK daca poti sa-si faci contracte asa de disponibilitate-asteptare cu mai multi,si atunci iti zici ca esti consultant contractor independent, propriul patron. Asta merge cat esti mai tanar. Dupa aia, sau daca vrei sa-ti faci un credit pt o casa sau ceva asa mai serios, daca vrei sa te insori si sa ai o familie, asa ceva nu cred ca mai merge asa de bine. Dar eu de obicei daca ma duc la interviurii, nu sunt pretentios. Cand eram mai tanar (adica sub 26 de ani) ma duceam la interviuri si din curiozitate, de gen ca poate aflu sau invat ceva, plus nu sestie de unde sare iepurele, insa acum daca ajung in situatia ca sa ma duc acuma la un interviu, inseamna ca probabil sunt disperat si voi primi aboslut orice rahat de job,si fara beneficii, si fara nimica.

    Referitor la persoana care lucreaza in recrutare, zau, ea lucreaza in recrutare,nu in angajare, e o chestie oarecumdiferita, desi desigur dezideratul e ca ea saia comision daca te angajezi tu la o firma care cauta angajati la un nivel de disperare care ii permite sa apeleze la recrutori, sau care are relatii de business cu mici firme de recrutare din cauza ca sotia patronului lucreaza in dept de reurse umane si are 3 nepoate care trebuie sa aiba siele firma de recrutare asa ca s-a stabilit un buget pt colaborarea acelei firme cu cateva companii de recrutare asa pe termen lung. E posibil desigur sa faca parte si din angajatii dinechipa interna de recrutare a dept de resurse umane a unei firme, adiica ea chiar are salariu,nu lucreaza doar pe comision.Insa nici in acest caz, in cele de sus si mai putin, pur si simplu nu cred ca vei obtine informatiile cerute de tine de la o persoana care lucreaza in „recrutare”. Asta NU inseamna ca eu as desconsidera persoanele care lucreaza in recrutare. Si eu am lucrat cu cateva de-a lungul timpului. Era vorba doar dece vrei tu sa afli, ca aia nu vrei afla de la o persoana care lucreaza in recrutare, ci e la un omcare e deja angajat in compania respectiva, si de obicei nu unul care scrie despre acea companie pe vreun blog (cu aprobarea ei sau chiar fara aproobarea ei).

    Răspunde
  • 29 aprilie 2014 la 22:06
    Legătură permanentă

    Salut!
    In primul rand trebuia sa iti spui intrebarea daca cel care te intervieva stia vre-o boaba din ce intrebari iti spunea, probabil in cele mai multe cazuri la primul interviu dai fata in fata cu vre-un snob de la HR . Uni sunt de treaba , alti sunt niste gunoaie. In cazul tau cred ca ai avut nenorocul sa dai de categoria gunoaie.
    Ca om, atunci cand incepi sa ii pui unui alt om intrebari si vezi ca acel om de langa tine este timorat si foarte emotionat trebuie sa indraznesti sa il scoti din acea stare. Acele gunoaie infecte profita de starea ta emotionala si iti arunca otrava in ochii . Acele persoane stiu ca habar nu au de ce anume te intreaba , in unele cazuri au o vaga idee si acest lucru le face fiinte si mai jostnice. Pana la urma e clar daca e sa nu sti ceva ,nu sti , asta e…, nu e sfarsit de lume ce atata presiune din partea lor.
    -> Pot sa te incurajez si sa iti zic ca data viitoare cand ajungi in camera aia inchisa sa te gandesti ca cine intra pe usa nu e om , e un fel de maimuta de HR . Esti la circ prietene zambeste la maimuta care jongleaza cu cuvinte si se face ca isi noteaza lucruri pe calculator.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *