Cu ocazia mai multor episoade din viața mea mi-am dat seama de un lucru atât de clar și de benefic că mă ia cu fiori și acum când mi-aduc aminte de el. Mi-au confirmat-o și alții în repetate rânduri, ceea ce-i dă și mai multă greutate și aplicabilitate:

Când te decizi să te deschizi și să fii liber un lucru interesant se întâmplă: toate depresiile naibii vor veni peste tine să te încerce, să te dezamăgească, să te lovească în toate modurile posibile. Nu vei avea acea bucurie și fericire despre care se tot vorbește în articole de doi lei de pe internet, ci ceea ce vei obține va fi o lungă serie de încercări

Gata, am atins aroganța supremă, am citat din mine însumi. E dintr-un articol pe care l-am scris anul trecut într-un moment care a însumat o găleată plină de eșecuri: relații care n-au mers, interviuri în care am fost slab, oameni cu care n-am reușit să mă conectez așa cum ar fi trebuit. Toate s-au întâmplat pentru că am decis să fiu liber, să risc, să îndrăznesc, să încerc să-mi croiesc altă soartă mai bună, vorba imnului, să ies din ceva ce nu mă făcea mai bun, ci mă trăgea mai degrabă în jos către insatisfacție și nemulțumire de sine.

O să pun accent mai mult pe interviuri. Atunci când vezi că dintr-un motiv sau altul lucrurile nu merg în firma în care lucrezi și că fiecare zi e o piatră inutilă pe care-o cari în ghiozdan în loc de un motiv în plus să te trezești din pat dimineața, atunci e momentul să faci ceva. Asta presupune să-ți cauți un nou loc de muncă, ocazie nemaipomenită de a-ți da seama cu câte lucruri ești în urmă, câte ai uitat, cât de neimportante au fost proiectele în care ai lucrat, cât de puțin progres ai făcut în ultimul timp din punct de vedere tehnic. Teste peste teste în care aproape ajungi la soluție, dar pe care le pici pentru că încă nu ești acolo, la acel Nirvana-level care să te convingă pe tine însuți în primul rând că ești bun. A fi bun – se pot scrie cărți întregi despre ce înseamnă asta, dar care pentru tine, atunci când mergi iar la interviuri, înseamnă un singur lucru: ceea ce tu nu ești.

Dar partea bună e că tot răul e spre bine. Un interviu ratat nu înseamnă neapărat că ești slab, ci doar că într-adevăr ceva lipsește, ceva ce poate fi completat cu timp, voință și răbdare. Sau înseamnă că undeva e o incompatibilitate între ceea ce se crede că e nevoie și ceea ce tu știi într-un anume moment, între ceea ce se caută și modul cum a fost gândit interviul, între poziția pentru care ești chemat și cea pe care ai fi tu cu adevărat bun și așa mai departe. Am fost în multe interviuri în care astrele nu s-au aliniat și primul gând a fost „vaaai ce slab sunt!”. Dar apoi m-am oprit într-un parc, m-am relaxat și m-am gândit la tot episodul și la contextul lui, la ce sunt eu cu adevărat și ce a însemnat discuția sau testul respective. De fiecare dată când mi-am acordat timp de gândire după un interviu ratat, momentul cu pricina s-a dovedit a fi de fapt un moment de iluminare, o injecție cu încredere în mine însumi și-n forțele proprii și o sursă de optimism pentru experiențele viitoare.

Acordă-ți timp, detașează-te de episoade izolate și vezi ansamblul lucrurilor. Cel mai probabil nu ești un muncitor slab pregătit, ci un super om în căutarea locului în care lipsește fix genul de om care ești tu. Orice interviu e în primul rând un interviu cu tine însuți. Mergi mai departe.

Interviu cu tine însuți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *