Despre adolescenţii întârziaţi

A fi copil toată viaţa este un lucru bun. A fi adolescent toată viaţa e o tâmpenie mai mare decât persoana în cauză.

Jocurile, ghiduşiile, zâmbetul, glumele, optimismul specifice copilăriei te ajută în orice moment al vieţii. Trebuie să te construieşti ca o persoană deschisă, cu zâmbetul pe buze cât mai mult posibil, amabilă, înţelegătoare, tolerantă (atunci când e cazul), cu picioarele pe pământ, cu simţul realităţii jucăuşe din jurul tău. Însă frustrările, necazurile exagerate la maxim, reflexia lipsei acute de valori şi modele, egoismul, încetarea căutării unui sens specifice adolescenţei ar trebui eliminate cât mai mult posibil şi de la o vârstă cât mai mică posibil.

Sunt unii oameni care încă au rămas nişte adolescenţi depăşiţi de propriile lor frustrări şi “probleme”. N-au simţul realităţii înconjurătoare, nu se pot descurca emoţional, se împiedică la tot pasul de cuvinte şi interpretări greşite, fac “analiză pe text” în loc să perceapă ideea şi “the big picture”. Cea mai mare problemă pe care o are tipul acesta de oameni întârziaţi cu maturizarea e că nu acceptă să le dai niciun sfat, niciun feedback, nicio părere personală. Ei nu au nevoie niciodată de nimic şi nici nu pot să-ţi explice de ce se întâmplă acest lucru. Pur şi simplu îţi rejectează orice opinie şi-ţi spun că nu au nevoie de nimeni care să le spună ce să facă.

Asta cu “nu-mi spune ce fac” mă amuză tare. Unu la mână: dacă ai face lucrurile ca lumea nimeni nu ţi-ar spune ce să faci. Nu ai ce indicaţii radicale să dai unui lucru sau unei situaţii care merge bine. Pe când atunci când ceva e clar că scârţâie şi “putrezeşte” este clar nevoie de îndrumări, de sfaturi, pur şi simplu de un feedback pe cât de obiectiv posibil pentru a îmbunătăţi situaţia. Doi la mână: dacă cineva îţi spune ce să faci şi nu e nevoie de asta nu e cazul să te crispezi, să te ataci şi să pui botul. Ce poţi face e să comunici la rândul tău “am înţeles feedbackul, mulţumesc, însă nu cred că e bine să procedez aşa pentru că […]”. Nu, adolescenţii întârziaţi nu ştiu să răspundă. Ei ştiu doar să spună “fuck you, I won’t do what you’re telling me!” şi atât, gata, subiect încheiat. Ei fug de clarificări, fug de explicaţii, fug de lămurirea situaţiei când nu le convine ceva (în general nu le convine ceva). Nu sunt toleranţi, nu ştiu să înţeleagă părerile celorlalţi, şi nu înţeleg ideile. Înţeleg greşit ce înseamnă cuvinte ca altfel, rebel, revoltă, personalitate, individualism. Ei nu ştiu să redreseze lucruri, ei doar fac revoluţii de dragul revoluţiei şi a unui instinct prostesc temporar.

Relax. See the big picture. Nu te panica, nu te impacienta, nu da cu şutul oamenilor, nu înţelege greşit lucrurile, studiază, vezi, auzi, ascultă şi ascultă-**te **şi lucrurile vor merge mai bine. Sunt atât de multe lucruri de făcut pentru un adolescent întârziat.