Azi a început .net Developer Days în Varșovia, o serie de prezentări pentru programatori la care m-am hotărât să particip. A fost interesant să fiu un pește din bancul de tineret polonez mergând într-o miercuri dimineață spre „muncă”, m-a făcut să mă gândesc cum ar fi să fac asta zilnic. Mulți erau pe bicicletă și aveau pe ce merge, orașul e împânzit de piste și oameni care chiar le folosesc.

Am mers de l-am văzut pe Dino Esposito, care a început foarte relaxat să vorbească despre ceva framework, dar care spre prânz a dat-o în prea multe detalii. După prânz am stat să mă gândesc dacă să chiulesc puțin și am ajuns repede la concluzia că da, e o idee bună. Am luat o pauză și am mers în Grădina Botanică și giganticul parc Lazienki. Foarte faine amândouă, cred că e super tare să ai așa ceva în orașul în care trăiești. Spre deosebire de ieri, azi n-am făcut decât vreo 10km de mers pe jos și mai erau încă muuulte alei de explorat. Culorile din Lazienki pur și simplu explodau, iar puținele fotografii pe care le-am făcut n-au cum să arate fidel ce mi-au văzut ochii.

 

Mi-am dat seama că mi-am format o rutină de care nu prea am fost conștient și anume că în fiecare an simt nevoia să-mi iau niște private time și să merg undeva de unul singur. În ultimii ani s-a tot întâmplat asta, dar parcă niciodată n-am făcut asta per se, ci a rezultat dintr-o râșniță interioară. Anul ăsta s-a întâmplat să fie Varșovia, anul trecut Munchen și Salzburg, în alți ani Roșia Montană sau un tur prin toată țara – în general toamna. E unul din lucrurile de care am nevoie ca să trag linie și să-mi dau seama dacă sunt ok cu mine însumi. Se leagă foarte mult de ce ziceam ieri cu tangență la concertul din Chopin.

A, și apropo de Chopin, am trecut pe lângă un monument imens dedicat maestrului. Are și acesta o poveste foarte interesantă. Conceput înainte de primul război mondial, apoi abandonat din cauza războiului, a luat naștere în cele din urmă în 1926. Nemții l-au distrus deliberat în al doilea război mondial (vă pare similar cu ce face Statul Islamic cu monumentele vechi de mii de ani?), iar legenda spune că cineva a găsit a doua zi un bilețel care zicea „nu știu cine m-a distrus, dar știu de ce: ca să nu pot cânta marșul funerar al liderului vostru”. Monumentul îl înfățișează pe artist lângă o salcie bătută de vânt al cărui trunchi aduce a mână de pianist, iar coroana a cap de ceva specie de vultur de prin Polonia.

Monumentul Chopin din Varșovia

M-am întors de acolo cu un autobuz care a mers brici pe linia dedicată transportului în comun. Am luat un vin și am gătit niște paste care mi-au părut cele mai bune pe care le-am făcut vreodată. Am o bucătărie super faină aici în apartament și era păcat să nu mă bucur puțin de ea. O s-o curăț mâine.

Îmi cer scuze pentru remarca de ieri în care ziceam că Bucureștiului o să-i ia 30 de ani ca să ajungă la stadiul de acum al Varșoviei. N-o să se întâmple niciodată, nu vă faceți iluzii. Viețile noastre ar trebui probabil folosite pentru păstrarea specificului rural al unor sate și la creșterea lor sustenabilă. Poate dacă începem de acolo găsim un model și pentru orașe. Și restul țării.

Tot blamăm Polonia pentru derapajele anti-europene, pentru asocierea cu tembelul ăla de Orban, pentru limitarea libertăților societății civile. La noi e mai rău: aleșii trâmbițează valori europene în timp ce fură fonduri europene, cetățenii votează cu penalul de Dragnea, iar coaliția pentru familie are treabă cu gheii în loc de a aborda problemele reale ale… familiei zilelor noastre. Și tu te-ai săturat de toate astea? #metoo

Ziua trei în capitala Poloniei
Etichetat pe:    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *