Vasile SRL

2 minute de citit

Nu-ţi folosi numele atunci când îţi faci o firmă. Crede-mă, nu e o idee bună, niciodată.

Exemplu: la Tineretului este o florărie. Flori, parfum, apă, pământ, ghivece, praf, ţigănci – cam tot ce trebuie să aibă o florărie care se respectă, corect? Bun. Florăria asta se numeşte “Dana & Vasi”, o spun litere de-o şchioapă de pe o bucată de nailon. Bun, Dana & Vasi. Acum oricine îşi poate da seama cum se numesc patronii: Dana/Daniela/Dănuţa/Dani/etc şi Vasile cel mai probabil sau Vasea/Vasilică/etc, mai ales că de obicei văd pe-acolo un el şi-o ea (mâncaţaş!). Bun, Dana şi Vasile şi-au făcut florărie, ce poate fi mai frumos decât un cuplu şi-o florărie?

În seara asta ies de la metrou şi o iau spre casă. Scrâşnituri, voci ascuţite, nişte înjurături, forfotă. Egal o ceartă care se voia ţinută sub control; dar na, ţigani suntem, cât să o ţinem sub control? Pai până nu-i zic una de mă’sa, două de sor’sa-aiă haladită şi câteva de neamurile ei proaste nu e treabă bună, trebuie bifate fiecare-n parte. Iar ea, na, ea tre să ţină isonul: zi-i şi tu de măsa, fă referire la burta-aia mare-a lui leneşă, zi-i că-i prost şi gata, l-ai lovit la orgoliu. Şi aia e, o ceartă elegantă, asortată, cum se practică pe la noi.

Dacă ăştia doi aveau oleacă de minte nu-şi numeau florăria cu numele lor. Acum toată lumea ştia cum se numeau personajele principale ale acestei telenovele live. A, ia uite-l pă Vasile, ia uite-l cum i-o dă la neamuri lu’ Dana. Aşaa, zi-i de mă’sa, fă-o celebră! N-o uita pă sor’sa, aşa mă Vasile, fii bărbat, ce mama dracu! Dă-i salata asortată, dă-i cu de toate, mai pune nişte oţet şi aia e. Şi tu, fă Dano, ce-i fă, tu eşti mai proastă? Zi-i, fă de burtă, fir-ar al dracului de leneşul dracului drăcos (femelele din specia lor zic mai des de dracu când se ceartă). Zi-i dă prostia aia a lui cu care se etalează, zi-i fă, nu fi proastă, dă-i şi tu că eşti ramură din tac’tu-ăla mustăcios, zi-i, n-auzi!?

Şi tot aşa un întreg meniu. Eu am prins doar cina, probabil că dimineaţa există şi-un mic dejun, la prânz un lunch copios. C-aşa-i frumos. Probabil în curând o să se inventeze un nou joc de echipă: cearta între indivizi cu tricouri inscripţionate cu numele personajelor. Se va ţine un scor, iar câştigătorul va primi un imn cu dedicaţie specială, cu versuri la alegere .

Publicat la data: