Totul este temporar

mai puțin de 1 minute de citit

Să ţii mereu minte că niciun lucru nu este veşnic. Orice ţi s-ar spune, oricât de frumos ar fi idealul – să ţii minte că nimic nu e veşnic. Poate doar schimbarea 🙂 Ai fi surprins să descoperi cât de brutal lucrurile despre care ai crezut că vor rămâne mereu la fel şi cu care te-ai obişnuit se schimbă, se transformă sau mor sub un strat gros de timp. Laitmotivul “te va lovi atunci când te vei aştepta mai puţin” are un sâmbure de adevăr.

Pe de altă parte… fiecare este liber să-şi aleagă felul să de a privi lucrurile, de a-şi trăi viaţa şi, mai ales, de a înţelege ce doreşte prin viaţă. Einstein ne-a prevenit la un moment dat că “totul este relativ”, însă doar în fizică. Oare? Pare-mi-se că s-a trădat şi oricât ar fi vrut să nu deschidă cutia Pandorei… iminentul s-a produs.

Să fii mereu conştient că în fiecare zi trăieşti o linişte dinaintea furtunii. Bucură-te de ea.

Aş pleca în acea călătorie lungă.

Publicat la data: