Focul mi-e un element destul de cunoscut. Am trăit datorită lui, m-a ținut în viață, mi-a dat de mâncare, m-a ținut curios. Am devenit bun la a face focul (nu-i așa de ușor pe cât pare) și am ajuns să nu ratez o ocazie în care mă pot folosi de el. Când eram mici făceam focul pe furiș în pădure pentru că știam că n-aveam voie. Copii nebuni.

Când am plecat de acasă, în clasa a 9-a, am ajuns într-un loc în care încălzirea era tot pe lemne. O bodegă îngustă cu un dulap, un pat, o masă și-o sobă de teracotă, atât aveam. Veceu în curte și baie de plastic, exact lucrurile cu care trăisem și până atunci. Stăteam la oraș, dar nu prea era nimic diferit față de înainte. Doar că eram singur, eu și soba de teracotă. Ai mei îmi trimiteau lemne prin diverse persoane care aveau loc mai mult în mașină și drum prin oraș. Plecam de la școală ca să descarc mașina și să bag sacii de lemne într-o magazie.

Tanti la care stăteam îmi punea restricții. Să nu fac focul prea mare că le dau foc, cică. Eu, ca întotdeauna, ziceam ca ea și făceam ca mine. Mă mai prindea câteodată și mă boscorodea că am făcut focul prea mare. Din când în când făceam să fie cald peste temperatura medie pentru că știam că până dimineață frigul avea să pătrundă prin crăpăturile ușii și ale ferestrelor, pe acolo pe unde intra zăpada iarna. Dar tanti nu avea de unde să știe, ea venea în inspecție când făceam focul, atât știa să facă.

În timp am ajuns să apreciez căldura și focul. Am petrecut niște perioade crunte în care nu mai aveam lemne, dura până ai mei apucau să-mi trimită. Era frig, bodega nu era atât de bine făcută. Și da, în câte-o dimineață de iarnă găseam zăpadă înăuntru. Căptușeam crăpăturile cu haine vechi sau tot felul de cârpe, dar natura găsește mereu o cale să se impună. Eram un copil cuminte care îndura multe, nu voiam să creez prea multe probleme alor mei (care și așa aveau destule pe cap) și nu mă văitam de prea multe, mă mulțumeam cu ce aveam. 4 ani am petrecut acolo din varii motive, cel principal fiind că nu plăteam eu și era ieftin, deci nu puteam avea prea multe pretenții. Și probabil pentru că dezvoltasem ceva asemănător sindromului Stockholm față de monstrul ăla de cameră, eram până la urmă destul de legați și trăiam unul cu altul de bine, de rău. Apoi am plecat în București și bodega a rămas goală, părăsită. Când m-am întors să o vizitez, tanti la care stătusem murise.

Odată a fost cutremur, mai măricel, nu mai știu prin ce an. M-am trezit ca un animal cu vreo 5 secunde înainte să înceapă, am așteptat și a început. Lucrurile au început să bâzâie, să scârțâie, să se clatine. A durat câteva secunde, după care m-am ridicat și am aprins lumina. Atunci am văzut că un perete se auto-decorase cu o crăpătură oblică, dintr-un colț până jos. Eram destul de mândru de semnul ăla, era ca un semn de război. Trecusem printr-un cutremur. Crăpătura s-a astupat după ce am dat într-o vară cu var (făceam asta în fiecare an).

Cam ăsta-i primul lucru care-mi vine-n minte când mă gândesc la perioada aia. Că focul era prietenul meu și mă scotea din belele. Că depindeam de el și că altfel nu se putea. Acum, de câte ori ajung la țară, abia aștept să fac focul în soba de teracotă. Emană o căldură specifică pe care o recunosc de parcă un prieten vechi s-ar întoarce din trecut să mă salute. Noaptea urmăresc urmele focului pe pereți, cel mai frumos spectacol cu lumini inventat vreodată.

Foc
Etichetat pe:

3 gânduri despre „Foc

  • 24 aprilie 2014 la 20:09
    Legătură permanentă

    Eu am avut un strabunic proprietar de fabrica de sobe de teracota. A decedat prematur de infarct, asa ca urmasii au reusit sa scrie in autobiografii ca sunt orfani de tata si cu mama saraca si fara calificare, nu copii de mare industrias ! Insa de atunci sobele de teracota au ramas chiar ff apreciate in folclorul familiei noastre personale…cum auzeam de cineva care se incalzeste la o soba de teracota cu lemne, cum ziceam, (tin minte, mai ales cand eram mic in ultima decada a RSR cand era cam frig la blocul cu incalzire centrala, si era si intuneric uneori, insa stateam cu mama si tata si bunica la povesti cu atat mai bine, eu avand rolul de anchetator sef al relatiilor lor de familie, plus prieteni, cunoscuti, asociati, totul pus la dosar…desigur super-cifrat si invizibil, nu ca amaratele alea de arhive ale Securitatii obisnuite sau revizuite fotoshopat asa ca pe Facebook), „ooo, un om cu o soba de
    teracota…mare nobil, ce viata de lux trebuie ca o fi avut….ia sa-l pun la aristocrati…”

    Răspunde
    • 24 aprilie 2014 la 20:27
      Legătură permanentă

      P.S. (cu gandul si la tine si la mine cum am ajuns noi din urmasi de aristocrati si mari revolutionari industriali niste proletari mic burghezi comuni), Sic transit gloria mundi ! …Stai asa, ca acum apare si Micul Sclavisor din Sistem ! Ha ! Ha ! Eu si cu tine cam asa ca R2D2 si 3RCPO, Sclavisorul fie ca Harrison Ford sau Chewbacca, asa la alegerea lui personala…plus ne mai trebuie poate doar o printesa Leia si acusi acusi o pornim cu racheta iar printre stele !

      Răspunde
  • 25 aprilie 2014 la 11:50
    Legătură permanentă

    :)))))Chewbacca. Treaba e, sa nu radeti, marturisesc eu fac foc si acum si stau in centrul Bucurestiului la curte. Soba veche am daramat-o dar acum 2 ani am adus una mobila din Pucheni. Referitor la lemne de foc, Claudiu aducea cu portbagajul masini, eu am adus cu papucul tot din zona aia (am daramat niste case din chirpici, iar lemnul l-am carat in garaj). Am luat si o drujba de la OBI van Chenobi, o chinezarie Jedi de sperii cartierul:))))))))))). Faza e ca unde stau eu sunt numai vile de oameni din sistem sau cu bani. Am o placere imensa cand le fac un fum, sa intre in casa amantele care stau la balconas sau sotiile intretinute. Treaba e ca ma enerveaza nevasta, Printesa leia–uneori ea se mai crede printi si vrea sa ii zic Sandra. S-a obisnuit cu focul si imi zice cand sunt 20 grade: „nu faci focul monser, esti barbat sau vrei sa faca femeia…”.eu ii zic: „nu iti fac nu vezi ce cald e in casa, ma faci de ras in cartier”. Si daca nu il fac il face singurica de simt ca ma sufoc si plec cu ochii umflati de somn la munca. Ea si cu matele persane la soba. Asa ca daca vreti la soba si la o tuica de pruna, va invit la mine, tot am nevoie de oamenii sa ma ajute la tinutul lemnelor din garaj sa drujbarim un pic. ))))))))))))))))). Mai am de facut acoperisul la casa sa pun si eu tabla si avem de taiat… )))))))))))). Dar mai bine la un gratarel mic in curte sa moara sefii din sistem si noi avuti de ciuda mititelului. Culmea e ca ca nici ei nu sunt oameni rai, m-au ajutat la taiatul nucului bine cu manusi sa nu se taie, la impins masini la blocajul strazii iarna, m-au anuntat cand era sa dau foc cartierului: vecine iese fum (ei nu stiau ca eu dau foc la frunza) :)))))

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *