Din când în când văd în tramvai sau în metrou femei (niciodată bărbați) citind ceva cărticele religioase. Propoziții scurte, simple, fățișe care nu te solicită, ci îți țin de urât și te vrăjesc. Scrise cu roșu și negru pe fundal alb, cu ornamente kitschoase. Dac-o întrebi pe o femeie ce vede acolo o să-ți spună că pentru ea aia e o fereastră.

Am avut și eu când eram mic o fereastră mare. Era o carte scrisă de un rus despre fauna și vegetația din Siberia, ilustrată cu desene din topor. Citeam din ea ca dintr-o Biblie, pasaje aleatorii și vizualizam tot ce se povestea. Mușchi și licheni și mlaștini și brazi, umbre reci și păsări fâlfâind, viscole și zăpezi topindu-se. O istorie mută, fără oameni, fără întâmplări. Fără războaie, fără certuri casnice, fără vase nespălate, fără foame și fără frig. Fără obligații și datorii, fără nevoia de a ți se spune că desigur că poți merge mai departe.

Am căutat cartea la țară și n-am mai găsit-o. S-a pierdut în negura timpului, poate că așa și trebuia. Întocmai ca niște stele căzătoare, unele lucruri ți se dezvăluie și apoi dispar. Le-ai văzut pentru o secundă și nu ți-a mai rămas apoi decât să-ți pui o dorință în toiul nopții. De unde-o fi venind tradiția asta? Probabil că atunci când dorința ți se îndeplinește îți aduci aminte de momentul în care ți-ai pus-o. Îndeplinirea dorințelor: e unica metodă de a memora cu adevărat ceva unic.

Siberian Husky

 

Ferestrele fiecăruia
Etichetat pe:

2 gânduri despre „Ferestrele fiecăruia

  • 5 mai 2015 la 8:11
    Legătură permanentă

    Sunt de acord. Zau, mie niciodata nu mi-a zis nimeni chestia cu fereastra legata de vreo lectura religioasa, (desi cred ca e ceva protestant la mijloc, pt ca de obicei protestantii te tot indeamna sa citesti brosuri informative si in general te forteaza sa stii sa citesti, din cate am auzit eu ca au facut si in Scandinavia, zau, nici nu-i lasa sa se casatoreasca oficial la biserica pe nimeni daca nu dadeau un test ca stiau sa citeasca, atat femeile cat si barbatii, din Biblie, iar barbatii in plus sa stie si sa se iscaleasca in scris, si asta avea consecinte ca daca nu erai casatorit oficial la biserica asta insemna ca nu erai casatorit oficial si copiii sau chiar partenerul posibil ramas vaduv nu aveau drept de mostenire si vaca sau capra le puteau fi rechizitionate dupa aia de stat, plus si copii erau considerati ilegitimi ceea ce pare destul de trist asa pt self-esteem-ul lor personal ulterior, mai ales in vremurile victoriene ale sec 19, cand lumea a inceput sa fie mai interesata de self-esteem-ul copiilor, ca pana atuncea erau considerati doar asa adulti in miniatura buni de forta de munca de cum reuseau sa mearga si sa pazeasca o gasca sau o capra).

    Adevarul e insa ca nici mie nu mi-a trecut prin cap sa intreb persoane total straine de mine aflate in mijloace de transport comun public de ce citesc brosuri religioase, pt ca in general eu cred ca lumea citeste ca sa se relaxeze, daca tot a devenit obligatoriu sa inveti sa citesti, si fiecare are dreptul sa se relaxeze cu ce fel de lecturi ii place…insa abia mai apoi mi-am dat seama ca uneori lumea citeste si pt a se informa si a se educa, nu numai pt a se relaxa…insa in cazul meu eu uitasem de acest aspect…si desigur ca in acest caz este recomandabil de a se supraveghea din cand in cand ce citeste poporul si chiar si a face o lista de recomandari asa la nivel de cenzor amator social, mai ales de cand nu mai e clar cine se ocupa cu cenzura din cartile din Romania, ca la TV parca e CNA-ul, dar la carti chiar ca habar nu am…si chiar retin ca am citit undeva ca imediat dupa Revolutie, insusi poetul Marin Sorescu, inca in viata la acea vreme, a ridicat aceasta problema destul de importanta, exclamand, „Ne-am castigat libertatea deci nu trebuie sa ma plang…(insa)…O cenzori de alta data unde sunteti acuma !” (aparent deoarece ii fusese intarziata publicarea unui volum de poezii care chiar probabil fusesera cenzurate inainte de revolutie, si acum ar fi fost OK de a fi publicate, insa nu mai functiona birocratia, si efectiv nu mai stia cu cine sa vorbeasca astfel incat sa ii scoata poeziile alea din biroul ala de cenzura odata si sa le puna in pagina cartilor…zau, cred ca a fost un haos extraordinar dupa Revolutie, de aia o fi si devenit Ministrul Culturii, ca sa incerce sa repare ceva, insa din pacate a decedat si gata, acum tot nu mai exista asa un soi de cenzura centrala pt ce apare in scris, cred ca tine de fiecare editura individuala, si daca e ceva gen manual tine de Ministerul de resort respectiv, zau, parca aceasta situatie nu e asa de optima pt poporul mai larg, asa ca as tinde poate sa fiu de acord ca si oamenii individuali cu spirit civic sa activeze din cand in cand la nivel de cenzor individual pe strada…desi, zau, suna cam primitiv, totusi, asa la nivel de vigilenta de strada…nu stiu ce sa zic, insa poate asa a fost o vreme si dupa Revolutia Franceza, si pe urma mai tarziu se va rezolva dupa ce apar si niste standarde de calitate mai clare in legatura cu literatura…mai ales asta de granita interdisciplinara de tip infotainment, brosuri, etc.

    Răspunde
  • 5 mai 2015 la 8:33
    Legătură permanentă

    Off topic, daca gasesti pe undeva o invitatie de prietenie pe Facebook de la un Eugen, eu eram ala. Dar NU trebuie sa te simti obligat sa zici Da, doar anuntam cine eram in caz ca nu ma stiai decat ca Rudolph, ca acum Facebook nu te lasa sa utilizezi pseudonime, si efectiv habar nu am cum se descurca scriitorii profesionisti care chiar folosesc pseudonime, sau artistii care au nume de scena, cred ca a fost si o discutie recenta legata si de actorii amatori de tip drag queen pe care poate ca ii cheam Ionel insa care totusi sunt mai larg cunoscuti in public si sub numele de spectacole de strada Isabella…zau, bine ca pt blog mi-am ales totusi un pseudonim asa cat de cat mai conformist, Rudolph, si nu mi-am ales sa-mi fac blog initial sub pseudonimul alalaltul pe care il folosesc in anumite (ff rare) situatii intime, Ingrid…ca nu stiu ce ma faceam daca lumea ajungea sa ma cunoasca drept Ingrid, si acum trebuia sa imi fac cont de Facebook ca Eugen…dar oricum Ingrid nu e pt consum larg public, nici macar pt toti cei cu care as putea teoretic sa interactionez asa mai intim, e doar asa pt cazuri speciale de joc de fantezii, in care nu doresc sa antrenez chiar pe toata lumea sau oricand, plus blogul meu o fi el personal insa totusi nu e de gen dezvaluiri confesionale fanteziste….desi chiar m-am gandit in ultima vreme…ce ar fi totusi sa incerc sa scriu si eu asa ceva gen erotic ca 50 Shades of Gray, (ca tot nu am nici eu talent la scris literatura adica totusi la fel probabil ca si autoarea romanului respectiv, cf recenzii), sub numele pseudonim literar de Ingrid…mai stii de unde sare iepurele ?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *