La un moment dat îmi propusesem să fiu respectuos cu recruiterii, să fiu amabil, să fiu tolerant, să le răspund la mailuri, să le aloc câteva minute pentru spus poezia şi să-i refuz calm şi politicos dacă nu eram interesat, promiţându-le că o să le forwardez propunerea prietenilor mei programatori. Sună foarte frumos, sunt acest vis al recruiterilor (98% femei în cazul meu).

În ultimul timp primesc din ce în ce mai multe abordări şi chiar nu ştiu de ce. Probabil că există o nişă a programatorilor: în apropierea a 5 ani de experienţă programatorul reprezintă un echitabil raport calitate/preţ – programatorii cu aproape 5 ani de experienţă fac treabă ok, sunt destul de ieftini şi aşa mai departe. Este doar o presupunere, total nefundamentată 🙂 Este singura explicaţie la care m-am gândit încercând să înţeleg de ce sunt atât de abordat.

N-ar fi o problemă, aş putea să joc jocul ăsta all night long mult timp. Dar câteodată îmi sare ţandăra, cum se zice, când văd cu câtă superficialitate, lipsă de originalitate şi cu câtă indiferenţă sunt contactat. Mă simt o unealtă, un produs pe care recruiterii vor să-l vândă companiilor şi atât. Şi consider asta o lipsă de profesionalism imeeeensă, să abordezi omul în stil Spam. Recruiterul care mă contactează în stil „spam” este pătat pe veci în mintea mea şi sunt slabe şansele să accept vreo întrevedere cu el sau altcineva din compania în care lucrează. Pentru că „peştele de la cap se-mpute”, dacă-mi permiţi expresia asta foarte sugestivă.

Două exemple o să-ţi ofer, cu toate că sigur aş putea da mai multe. Două sunt de ajuns pentru înţelegerea ideii, nu are sens să pierd timpul scotocind prin mailurile #jobbing:

Jobbing #1
Jobbing #1

 

Dragă „IT Professional”? Serios? Am un nume, Dumnezeule, iar acela nu-i „IT Professional”. Am un nume foarte frumos şi-mi place când ceilalţi îl folosesc cu referire la mine. Strigă-mă pe nume şi-o să fiu amabil cu tine şi-o să te ajut cu orice-ai avea nevoie. Repet, am un nume, foloseşte-l.

Jobbing #2
Jobbing #2

 

Mi-e o groază sinceră că există companii pentru care cele mai bune beneficii, cele cu care le ieşi în faţă potenţialilor tăi colaboratori, sunt acestea generice care există în toate emailurile. Nimic special sub soare despre tine, despre compania pe care ai fondat-o ca să creeze ceva frumos în lume? Atunci meriţi să mori (juridic vorbind). O să zici „dar poate anunţurile de recrutare sunt scrise de persoane pentru care compania nu reprezintă decât un angajator care-ţi dă un salariu”. Da, asta tot  spune ceva despre owner-ul acelei companii. Dacă nu eşti la curent cu modul în care oamenii îţi reprezintă compania în lume atunci eşti un prost (şi da, tot meriţi să mori, tot juridic vorbind). Imaginea companiei tale este una din priorităţi, orice-ai avea de făcut, aşa că nu găsi scuze că nu te-ajută şi pune mâna să îmbunătăţeşti lucrurile.

Răbdarea mea are o limită şi nu ştiu ce să mai fac. Am ajuns la concluzia că nu mai pot suporta poezia generică recitată la telefon şi scrisă pe mailuri. Sunt om, nu produs tranzacţionabil, sunt un profesionist în devenire, nu robot generator de cod. Nu mai pot fi politicos cu astfel de oameni care nu înţeleg că a comunica o intenţie este un lucru plin de detalii subtile, dar semnificative, căruia trebuie să-i acorzi maximă importanţă. Template-ul de mailuri este o insultă la adresa omului pe care-l contactezi; chiar nu poţi găsi nimic specific în comunicarea cu el? Comunicarea trebuie să aibă o notă personală, să se poziţioneze într-un context. Eu ştiu că e greu să contactezi 100 de oameni pe zi pentru un client, dar să-i contactezi pe toţi la fel e rău, foarte rău. E delăsător şi frustrant pentru oameni şi, dacă se află, te alegi cu o imagine proastă care va persista de-a lungul carierei tale. Găseşte o soluţie, caută informaţii despre om, vezi ce-l pasionează, pe unde activează, ce mai face-n rest. Şi, cel mai important, pune-ţi imaginaţia la muncă.

Na, se pot zice multe despre recruiting şi recruiteri. Sigur o să-mi sară cineva-n cap pentru ce-am zis aici, dar ştiu că am dreptate. Cine n-are urechi să audă ce zic doar fuge de lucruri evidente şi-şi caută scuze. La muncă personalizată, aşadar.

Despre recrutarea de programatori
Etichetat pe:    

Un gând despre „Despre recrutarea de programatori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *