Câte rele sunt în stele…

2 minute de citit

Fusei la o nuntă în Buzău. Totul a fost foarte bine, cu excepţia faptului că am răcit cobză, cum se zice. Cu toate simptomele aferente, inclusiv o tonă de muci. Dar tot am încins nişte hore şi sârbe de-alea sănătoase. Că aşa se face.

Treaba asta cu răceala dinaintea unui eveniment important mi-a adus aminte de-un episod din “tinereţe”. Eram la şcoală prin clasa a 8-a, după capacitate. Pentru că învăţasem oleacă (aka luasem notă mare) venise de pe nu ştiu unde o super ofertă: primii doi pe fiecare şcoală (eu eram primul pe comună 😀 ) aveau o săptămână la mare moca-moca, adică toate alea incluse: cazare, masă, distracţie femei etc. Foarte tare, am zis. Urma să fie prima mea întâlnire cu marea, deci îţi dai seama că era ceva important pentru mine şi un motiv de bucurie.

Doar că n-a fost să fie. Cu câteva zile înainte de plecare am făcut un fel de varicelă d-aia, cu multe bube nesuferite. Da, contagioasă. Da, putea să se ia pe ăilalţi copchii. Da, medicul a zis să stau acasă. Da, n-am mai mers în mocăciunea aia de excursie. Bagajul era făcut de o lună (că de, număram zilele şi orele până la excursia aia) şi aşa a rămas încă vre-o lună-două până a început şcoala şi am mers la liceu. Păi cum să nu înjuri toate lucrurile alea în care oamenii cred? Păi ce-a avut Allah/Buddha/Dumnezeu cu mine de mi-a dat pe cap nenorocirea aia fix înainte să plec într-o binemeritată excursie? Nu ştiu şi probabil n-o să aflu niciodată, dar aşa au stat lucrurile.

Prima dată am ajuns la mare prin clasa a 9-a sau a 10-a cu ruda unei rude. Era să fie o mini-excursie de-o zi. Am plecat dimineaţa cu trenul. Da, ploua perioada aia. Da, a plouat toată ziua aia. Da, n-am văzut nici măcar un minut soarele. Da, ne-a plouat şi-n locurile pe care nu ştiam că le aveam. Da, erau fluvii pe străzile din Constanţa, ne ajungea apa până mai sus de genunchi (nu glumesc). Da, a fost un eşec total şi nici atunci n-am luat contact cu marea. Păi cum să nu înjuri?

Apoi printr-a 11-a sau a 12-a am intrat în mare. Tot cu nişte rude am ajuns la Sulina. A fost soare şi frumos, mulţi ţânţari, apa cam tulbure, dar, fir-ar să fie, am intrat şi eu în apa Mării Negre, şi-am izbit de câteva ori în ea cu mâinile şi picioarele cu o furie nedezlănţuită până atunci. Na, că te-am făcut, fir-ai tu să fii de karma! Păi cum să nu înjuri?

Publicat la data: