Vorbe de duh

mai puțin de 1 minute de citit

În general sunt reticent la aceste “vorbe de duh” sau “citate celebre” pentru că-s scoase din context. Iar când scoţi un lucru din context îi poate scădea valoarea sau poate căpăta cu totul alt sens. Asta poate fi şi bine uneori; important e să iei vorba, să te inspire în ce faci, să-ţi dea o idee sau să-ţi infirme una. Să te pornească, să te intrige, să te facă să-ţi pui întrebări şi, în sfârşit, să cauţi soluţii şi răspunsuri. În definitiv, să faci lucrurile mai bine.

Câteva astfel de citate am găsit într-un articol de pe doeswhat.com. Frunzăreşte şi tu articolul, sunt 25 de vorbe de duh zise de oameni care au pornit la un moment dat un start-up (nu ştiu cum s-ar traduce “start-up” în română) care a devenit într-un alt moment dat un succes – “because seeing dreams come true is so inspiring”.

Preferatul meu ar fi cel de mai jos, însă exprimă mai mult partea tehnică din mine. Mai sunt şi altele.

Publicat la data: