Fiecare scenă din secvența asta din Moromeții e memorabilă. Căruța pregătită de plecare din curtea casei, zgomotele gospodăriei și satului dimineața devreme, mama care se uită în urma copilului, tăcerea dintre tată și fiu, drumul cețos către oriunde sau nicăieri. Liniștea pădurii contrastând cu neliniștea sufletelor. În final nehotărârea adultului se transformă mai în glumă, dar mai mult în serios, într-o întrebare retorică, sinceră către copilul apăsat de incertitudinea unui nou început: Niculae, unde mergem noi, domnule?

Unde mergem noi, domnule? Răspunsul nici nu mai contează, niciodată nu contează. Destinația e doar un pretext ca să pornești la drum. Azi, acum.

Unde mergem

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *