Un an de obicei bun

2 minute de citit

Luna asta s-a făcut un an de când îmi notez cheltuielile zilnice, leu cu leu, într-o aplicaţie creată special pentru mine de către… mine 😀 E ceva simplu, dar util, un softuleţ în care bag tranzacţii zilnice, care îmi desenează nişte grafice simpliste (momentan). Am multe idei şi liste întregi de funcţionalităţi care mi-ar fi utile şi la care mai lucrez din când în când. Mi-s foarte mândru de ea şi de obiceiul pe care cu greu l-am format, vezi bine. Ştiu, ştiu că sunt deja multe aplicaţii pe internet care oferă posibilitatea asta a managementului cheltuielilor, însă… sunt programator pasionat, ce vrei!? Mi-am făcut eu aplicaţia mea! 😀

N-o să pun screenshot-uri pentru că aplicaţia nu e chiar frumoasă şi e făcută din topor în unele locuri. Am încercat să mă focusez mai întâi pe funcţionalitate, apoi pe design. Scopul acestui articol e însă acesta: te provoc îndemn să-ţi ţii o evidenţă clară a cheltuielilor pe care le faci, oricare ar fi ele. Te ajută să-ţi faci o imagine mai clară a finanţelor proprii, să vezi unde se duc banii şi în ce procentaj din salariu, cum evoluează chiria pe care o plăteşti lunar şi aşa mai departe. Poţi ţine evidenţa într-un excel simplu cu câteva coloane, aşa am făcut şi eu la început, până am croit aplicaţia. Important e să ai datele zilnice; când e timp le poţi şi interpreta sau importa într-o soft mai deştept 🙂

Dacă eşti interesat să-ţi faci acest obicei şi te tentează să vezi cum ajută aplicaţia mea la acest lucru dă-mi de veste şi poate îţi dau posibilitatea s-o foloseşti când voi definitiva o versiune stabilă. Ce face acum e aşa:

  • Import de trazacţii (cheltuieli, surse de venit, etc) dintr-un fişier excel;
  • Management de tranzacţii (adăugare, editare, ştergere, căutare avansată);
  • Etichetarea tranzacţiilor (fiecare tranzacţie poate avea unul sau mai multe tag-uri);
  • Grafice 2D line multiple (adică poţi genera o linie cu evoluţia salariului şi o linie cu chiria, pe acelaşi grafic).
  • Protejarea datelor prin utilizator şi parolă;
  • Mai mulţi utilizatori pe acelaşi cont (folositor pentru familii sau cupluri).
  • Sincronizarea datelor – adică oriunde instalezi aplicaţia (acasă, la muncă, pe netbook etc) ai datele acolo, pur şi simplu, fără nici un efort; condiţia e însă să ai internet.

Mai am foarte multe idei de funcţionalităţi şi de îmbunătăţiri pentru cele existente. Dacă e interes o să mai scriu şi cu altă ocazie despre asta.

Biiine, hai că pun un screenshot mic 😛 Să nu te-aud de design că ştiu că-s multe issue-uri peste tot:

personalfinance

P.S. dungile roşii îs numai’ roşii pentru că tranzacţiile sunt cheltuieli. Sursele de venit (de exemplu salariul) o sa apară cu verde

Publicat la data: