Săptămâna trecută am trecut pentru prima dată granița cu mașina și am condus mii de km prin Serbia, Croația, Bosnia, Slovenia, un record personal. A fost o provocare mare presărată cu peripeții, cu țigănii, cu reguli încălcate, cu rătăciri și multe alte greșeli. Un proces intens și un pic rușinos de învățare care era necesar. Am tăiat linii de toate felurile, întors peste 5-6 benzi, mușcat câteva semafoare la limită sau chiar peste, frecat menta la o parcare laterală. Asta e, cu asta defilăm; totul e bine când se termină cu bine.

Întoarcerea dintr-o excursie mai lungă poate avea efecte adverse. Revenirea la normal poate fi forțată și nedorită, nostalgia te cuprinde și te înțeapă și-ți aduce aminte de ce-a fost în comparație cu ce te așteaptă azi și mâine. Ieri pe la prânz am simțit un vid, o lipsă, și-am zis să o repar cumva. Am ieșit furios afară și mi-am rupt sufletul prin Carol cu câteva sprinturi până la epuizare. Un efort ca ăsta face ordine în gânduri și te aduce cu picioarele pe pământ. Căldura te bate-n cap și picioarele trag așa cum trag caii la căruță, totul îți aduce aminte că ești un om simplu, mărunt și limitat și că n-ar trebui să-ți faci prea multe griji în legătură cu asta. Bulversarea e inevitabilă, dar trece. Un bătrân împinge scaunul cu rotile al unei bătrâne, o mamă singură își plimbă copilul, băieții stau la vrăjeală la umbră, niște inși filmează serioși o reclamă penală.

O iau spre casă și studiez locurile de parcare din zonă să văd dacă găsesc un loc mai potrivit pentru mașină. Un vecin și-a pus abia acum tăblie pe locul rezervat de prin martie. Acum știu de unde-i autograful încărcălit cu cheia pe stâlpul dintre parbriz și portiera stânga 🙂 Să fie sănătos, să-i crească mari copiii și să se bucure de viață. Frumos, elegant, cât de cât.

Săptămâna viitoare o iau din loc către undeva. Mă cheamă locuri și trebuie musai să le răspund. Mă gândeam ieri odihnindu-mă că am tendința să fug, la propriu și la figurat de lucruri. Fug de unele, dau de altele, o iau în altă parte ca să mă întorc iar și să o iau la fugă în altă direcție. O cursă închipuită care mi s-a incubat cumva, o sperietură banală transformată-n reacție exagerată. E nevoie de liniște și nu o direcție de fugă, ci un sens.

Apus în Zagreb
Apus în Zagreb
Țărușul zilei de azi

Un gând despre „Țărușul zilei de azi

  • 1 iulie 2014 la 23:20
    Legătură permanentă

    O sa te obisnuiesti in timp, este socul de nou si revenirea in absolom, adica la realitatea care acuma o vezi cu ochii calatorului. Cand eram ca tine, prin ce ai trecut tu am trecut si eu… Prima mea iesire a fost cand Romanica a intrat in Ue. Pe atunci nu aveam masina, si m-am dus cu trenul pana in Mangalia, apoi cu un bus mic pana in Vama Veche si am trecut granita pe jos. Dupa m-am angajat la greci si mi-am luat prima masina un pulitico. Cu masinuta asta am inceput sa imi indeplinesc visurile, am facut vreo 30000km numai peste hotare. Am ajuns din Grecia pana in MonteCarlo. Dupa asta, la 25 de ani mi-am luat prima masina turbo diesel de care m-am indragostit. Cu asta am mers si mai departe vreo 40000km afara. Dupa la 27, m-am casatorit ca realizasem ca sunt singur si ca imi lipseste ceva. Dar sa revenim la tine, iti zic sincer ca o data ce ti-a intrat microbul asta o sa mai faci, indiferent de varsta pana cand apar obligatiile. Ai facut bine ca ai trecut cu masina ta, iti da siguranta si libertate….si da tarusul e ca ai vazut partile sumbre a locurilor unde ne aflam in comparatie cu restul. Dar tine minte la incheiere, din pacate trebuie sa faci bani ca sa fugi, sa fi tare si sa te adaptezi. Sau fa ca un amic de al meu cu microbul calatoriei, a plecat hai hui cu munca afara si a vazut lumea, dar selavi familie si parinti si frati, si prieteni. Esti tu cu Domnul. Eu iti propun sa mergem intr-o calatorie impreuna si cu cei dragi noua cu masinile evident, in august am 1luna CO. Putem vb de calatorii si locuri….bani sa avem.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *