Mai demult am citit pe undeva despre frică, despre teama de a încerca lucruri, despre presiunea socială care te împinge să faci ceva ce poate nu ți-e specific. Și de atunci am analizat ce înseamnă frica pentru mine, când apare, cum se manifestă, ce iese la sfârșit, care-s alternativele. Ce înseamnă curajul, ce presupune, care-s dimensiunile pe care le capătă. Ce este un risc, când merită să ți-l asumi? Multe teme de gândire care au apărut de multe ori în ce am scris în ultimul timp.

Curaj, frică – sunt cuvinte mari care-s folosite de multe ori exagerat, de-asta poate au căpătat de-a lungul timpului o superficialitate, o lipsă de substanță. Frică, frică, dar ce fel de frică? Ok, curaj, fie, dar cum adică? Concluzia supremă la care am ajuns a fost una pe care am mai tras-o de multe ori: mai puțină vorbă și mai multe fapte. Ca să înțelegi frica trebuie să o experimentezi, să te pui în situații dubioase, să o cauți cu lumânarea, să te bagi în mijlocul lucrurilor. Să ți se facă frică, să-ți ții dușmanul aproape, să faci lucruri care te sperie, care te provoacă un pic psihic. În fața fricii descoperi cu adevărat cine ești. Din nou, poate-s vorbe mari, dar încerc doar să bat în cuie ceva ca să rămână scris, o simplă mențiune.

Așa m-am hotărât la un moment dat, după cum am anunțat subtil, să-mi părăsesc locul de muncă fără să-mi caut altul imediat. Să-mi iau o pauză de câteva luni pentru mine, să mă gândesc la ce-i aici și ce-i mai departe. Cochetam de mai mult timp cu ideea, dar mă speria. Cum să plec fără să-mi găsesc alt job? De unde bani, dacă nu-ți găsești, dacă faci o greșeală, dacă o dai în bară? Ce-o să spună prietenii, colegii, părinții? Era ceva despre care mai auzisem vag, ceva un pic nebunesc experimentat de puțini oameni. În ultimele luni am avut mai mult timp pentru mine încât să nu mă grăbesc neapărat nicăieri, să n-am obligații, să merg în ritmul meu neperturbat, să depind numai de mine. Am încercat să-mi închipui un viitor posibil, iar acela nu era oricum în marea corporație în care m-am aflat până azi. Se cerea musai o schimbare, iar modul clasic de a căuta un job pe furiș nu mă mai atrage. E ne-personal, ne-original, e grăbit, e pus sub o groază de restricții.

Așa m-am îndreptat către acest gând de a pleca pur și simplu, de a fi sincer și transparent cu toată lumea, de a-mi lua o pauză între joburi. De a avea timp de gândit și vorbit înainte de a alege firma cu care aș vrea să conviețuiesc, de a avea o perioadă în care să fac ceea ce n-am putut niciodată să fac din cauza muncii. 2/3 luni de pauză, asta plănuiesc să am. După care să mă decid unde vreau să lucrez pentru încă un timp, să găsesc un loc compatibil cu mine unde să creez ceva bun.

Sunt atât de multe de discutat pe tema asta! Ce planuri ai, ce vrei să faci, unde o să te duci, o să cutreieri lumea, o să stai la Plaiul Nucului, o să plătești chirie în București, pleci afară, ai planuri ascunse, îți deschizi firmă, o să te îngrași, o să-ți lași barbă iar, o să-ți găsești femeie, o să mergi pe coclauri? Nu știu 🙂 N-am un plan rigid, ci doar câteva idei fugare. Vreau doar să investesc timpul ăsta în mine, să fac ce mă atrage, să fac ce-mi place, să fac ce mă sperie, să merg pe jos, să stau locului pe-o bancă, să citesc, să respir, să-mi pun întrebări și să caut răspunsuri, să vorbesc cu oameni. Să învăț, să-mi simplific viața, să mă împac mai mult cu mine. Cam așa ceva.

Sabbatical e un cuvânt fancy, dar despre asta-i vorba, o perioadă de libertate în care să mă descopăr ca om. Poate o să scriu mai mult și aici, mi-aș dori asta. Dacă ești curios/curioasă în legătură cu ce o să iasă din perioada asta mai rămâi pe-aici, o să încerc să documentez cât de cât, dar la fel, nimic rigid, ci la întâmplare, la simțământ. Sunt deschis la orice mi se întâmplă și n-am preconcepții, n-am presupuneri, n-am așteptări. Vreau doar să trăiesc și să mă bucur un pic de asta, apoi să prelungesc asta ca filozofie de viață. Dacă ai idei, sugestii, completări, îndrumări, un gând bun sau orice altceva de transmis… primesc orice cu plăcere, în comentarii, pe email sau la o bere.

Înainte către restul vieții.

Sabbatical
Etichetat pe:        

9 gânduri despre „Sabbatical

  • 30 mai 2014 la 17:20
    Legătură permanentă

    Felicitari,Claudiu! Esti un baiat curajos! M-am intrebat si eu la un moment dat ce-ar fi daca…? Recunosc, m-am speriat si am abandonat ideea. Motive pragmatice. Dar tu, tu esti realmente de admirat pentru ce faci, ce esti si ce vei deveni. Iar eu te admir, omule!

    Răspunde
  • 31 mai 2014 la 16:08
    Legătură permanentă

    Felicitari domnule ! Te urmaresc de ceva timp. Scrii bine dar cam putin. Poate acum vei avea timp mai mult. Bafta !

    Răspunde
  • 31 mai 2014 la 21:50
    Legătură permanentă

    Deci tu vrei sa te descoperi, sa vina de la sine lucrurile? Inca nu ai raspuns ca nu sti unde te arunca soarta, cine are? Succes, dar ai grija cat te arunci sa nu ai curajul de sinucigas, aici frica e intelepciune. Oricum sunt lucruri care depind de tine si altele care nu depind, adica e soarta si tu nu ai ce face. Ce trebuie tu sa sti si sa crezi e ca speranta moare ultima, cand a murit mori si tu. SA CREZI IN TINE, FI TU, CINE TE PLACE TE PLACE ASA CUM ESTI, CINE NU LUMEA E MARE….

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *