Din când în când mă întorc în timp și mai citesc ce-am scris mai demult pe blogul ăsta. Și-atunci mă felicit iar că nu m-am oprit niciodată în aproape 7 ani și-am documentat multe din lucrurile care mi s-au întâmplat, dar mai ales multe din lucrurile pe care le-am simțit. Trec mereu prin rușine penibilă recitind articole total puerile, dar și printr-o mândrie intrinsecă atunci când dau de lucruri chiar bine bătute în cuie. Și observ cum cam de un an și-un pic mă simt împăcat cu ce scriu, parcă totul vine mai natural și lucrurile încep să se lege mai bine între articole.

Am căutat explicit acest post despre Viena. Acum vreo 4 ani am zburat prima dată și am trecut prima dată granița țării ca să ajung în orașul ăsta care mi-a plăcut. A fost o experiență inedită pe care mi-am dorit să o repet cu alte ocazii. Dorința asta a zăcut în mine câțiva ani până când a explodat anul trecut împreună cu o groază de alte lucruri. Și-atunci am început să dau curs pornirii de a mă rătăci prin locuri, de a merge mult, de a căuta ceva.

M-am schimbat anul trecut în ceva ce nici eu n-am reușit să definesc prea bine. A fost un fel de criză, dar în sensul bun, un moment în care mi-am dat seama că niște schimbări trebuie făcute și niște riscuri trebuie asumate. Am lăsat multe în urmă și am vâslit înainte într-o mare de incertitudine la capătul căreia habar nu avem ce are să fie. Când te pocnește momentul ăsta în viață lucrurile nu-s deloc ușoare și treci prin multe chinuri, dacă le pot numi așa, multe momente de insecuritate și slăbiciune, de deznădejde. Dar cred că au fost de bun augur, până la urmă la capătul lor am descoperit mai multe despre mine și totul cred că m-a făcut un om mai bun. Am făcut ce trebuia făcut și dacă m-aș întoarce înapoi aș lua aceleași decizii.

Mâine ajung iar la Viena pentru aproape o săptămână. Firma pentru care lucrez acum are „cartierul general” acolo și m-au chemat ca să ne sincronizăm, să fim pe aceeași linie, așa că scopul meu principal nu e unul turistic. Însă o să am destul timp și pentru a lua iar la picior locurile care mi-au plăcut și altele pe care n-am apucat să le văd. O să fie o revedere binevenită.

P.S. Aseară am văzut la TNB 20 de ani de Siberia, un monolog dramatic după cartea scrisă de Anița Nandriș-Cudla. Despre supraviețuire, foame, moarte. Despre libertate, pe care noi n-o prețuim îndeajuns. Și despre ruși.

Revedere

4 gânduri despre „Revedere

  • 15 martie 2015 la 20:38
    Legătură permanentă

    Sa nu iti fie rusine niciodata de cum gandeai atunci sau prin ce ai trecut. Oricum treceai, ca doreai sau nu doreai, asta e viata, tot acolo te va duce. Cand am citit blogul asta la inceput, vazusem o poza cu tine cand erai tanar in Parcul Tineretului. Aveai o geaca cum purtam si eu cand eram ca tine. Atunci m-am regasit in tine si te-am admirat, ca tu macar ai avut curajul sa scri exact ce gandesti si sa faci exact ce crezi. Dar sa vorbesc de *REVENIRE*. Mie imi place sa revin la plaja Modern din Constanta, unde agatam fetele la o partida de macao ori la un voley. Pe plaja aia am condus prima data, am iubit prima data, ea e locul adolescentei, vacantelor si sesiunilor mele. Alt loc este un tinut de basm pe nume Tara Luanei, loc care mereu ma atras ori fascinat. A fost locul copilariei la bunici. Un loc unde revin an de an este in Grecia. Ea e tara care mi-a placut la nebunie si in care as locui. Acolo am facut un roudtrip cu prima mea masina, un Tico amarat, la care i-am dat blana 150km pe Ignatia Odos. Un loc ciudat unde revin cand pot, este locul unde am adormit la volan dar am scapat la 1cm de stalp. Imi mai place sa revin mereu la bordul masini mele, in special noaptea, ca se vede totul mov si sa ii aud zgomotul ei de tractoras. Dar cel mai mult imi place sa revin intre picioarele femeii, seara de seara daca se poata, si sa ma pierd in ochii ei :). CALATORIE PLACUTA!

    Răspunde
  • 15 martie 2015 la 20:51
    Legătură permanentă

    Ca te duci la Viena. Eu am trecut prin ea cand am facut roadtrip-ul catre Praga. Autostrada intra chiar prin si sub oras. Nu vreau sa te dezamagesc, este o parere personala, mie nu prea mi-a placut stilul din Viena. Acolo am remarcat Dunarea si am condus paralel cu ea. Eu iubesc tarile mediteraneene. Poate ca m-am nascut la marea cea mare, intr-o zi cu soare de duminica, de ziua tineretului. Dar sti cum se spune: gustul nu se discuta, fiecare om e diferit. Eu unul nu as reveni in Viena. In Atena, Salonic, Ljubliana, Istanbul as reveni cu drag. Prima mea iesire a fost in Bulgaria, apoi in Grecia si Turcia. Poate ca fiecare om ramane cu ce a vazut prima data, ca prima iubire nu o uiti. BAFTA!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *