E greu de convins oameni să meargă cu tine la film, fiecare are propriile preferințe și așteptări destul de rigide de la filme, urmăresc un lucru anume și sunt extrem de ușor de influențat de trailere, review-uri, nota de pe imdb, părerile prietenilor și așa mai departe. Iar apoi, dacă filmul nu e bun sau ne le place sunt nevoit să ascult părerea lor critică și neavizată despre faptul că nu le-a plăcut, că nu știu ce actor a jucat prost, că biletul a fost prea scump, că una și că alta. Foarte multă meta-informație, oamenii se duc la film ca și cum s-ar duce la circ, ca și cum ar cumpăra o prăjitură de banii ăia, ca și cum s-ar întâlni cu un partener pentru o înțelegere. Filmul nu e așa sau cel puțin pentru mine nu e așa și asta mi-e de-ajuns.

Sunt de cele mai multe ori total incompatibil cu partea socială din a merge la film, merg acolo pentru a descoperi ceva în mine prin film, pentru a răscoli ceva în mine, pentru a-mi aduce aminte de ceva, pentru a-mi da de gândit, pentru a găsi ceva ce lipsește unei părți incomplete din mine. Nu pentru a judeca, nu pentru 100 de minute de film, nu pentru actori sau regizor, nu pentru combinări și aranjamente. Așa că destul de recent am descoperit că pot să merg și singur și atunci toate neplăcerile asociate cu mersul la film în gașcă dispar lăsându-mi timp să rumeg, să macin, să fac legături. Au fost câteva filme de la care am ieșit bulversat într-un mod plăcut, de la care am ieșit mai luminat și cu ceva bun în suflet. De câteva ori a fost fantastic.

Aseară am fost la Whiplash.

În gimnaziu am avut un profesor de matematică cu multă experiență, predase la școala din sat o viață, chiar și tata învățase cu el. Semăna destul de mult cu Fletcher din film, la temperament și chiar și la fizic aducea destul de bine. Avea o fire violentă, uneori chiar depășea limita în moduri care azi ar ultragia cam toți părinții. Palme în plin și tras de ureche până la provocare de răni, iar asta cu cam toți elevii, nu cred că avea preferințe. Nu știu cum de acceptam la vremea aia așa comportament, probabil că îmi era o frică de moarte ca să zic ceva sau să pornesc un război pe partea asta. Eram un copil mărunt dintr-un sat și mai mărunt decât cel care ajunsesem să învăț, iar profesorul ăsta era un om mare, înalt, urât și mereu gri. A fost prima dată când frica mi-a intrat în oase paralizându-mă, terifiindu-mă. A fost momentul atât de definitoriu pentru școala românească, momentul în care în inconștient îți apare ideea că trebuie să fii obedient și nu să înveți, să nu superi și nu să cunoști, să taci și nu să pui probleme. Să devii sclav al fricii de oameni în loc de membru activ al societății. O tragedie.

Am știut matematică în gimnaziu. Învățam de frică și învățam pentru că trebuia, pentru că nu aveam nimic mai bun de făcut. Ai mei nu făceau nicio presiune asupra mea, au reușit cu succes să mă facă să înțeleg că totul depinde de mine și că e mai bine ca eu singur să descopăr de ce e bună școala, de ce sunt bune cărțile și de ce trebuie să trăiesc mai bine și altfel decât ei. Profesorul de matematică era opusul alor mei, voia să mă învețe matematică printr-un jihad și fără să se gândească ce aveam să fac cu ea mai târziu, fără să mă convingă, fără să comunice cu mine, fără să vadă imaginea de ansamblu. Avea o viziune obsesivă pentru matematică și noi trebuia să respirăm matematică în loc de aer, trebuia să fim matematică în loc de oameni.

În liceu am avut un alt profesor de matematică, o legendă a liceului Hașdeu. Era un om masiv, impunător, extrem de inteligent. Un om pașnic care ne învăța să fim oameni prin matematică, care încerca să ne convingă de aplicabilitatea matematicii în lumea mare, care voia să facă un transfer cât mai eficient de resurse la fiecare din noi. Avea un simț al umorului și știa să facă pauze între exerciții relaxându-ne încordarea și pregătindu-ne pentru următoarele. Era deschis și puteai vorbi cu el despre multe lucruri cu plăcere, te inspira și te motiva. Dar n-am mai învățat matematică, am fost chiar foarte prost la matematică, abia scăpând de corigență. Eram mereu nepregătit și n-aveam tragere de inimă, nu înțelegeam și mă complăceam în confuzia enormă din capul meu.

Liceul și ce devii în acea perioadă sunt bineînțeles înfluențate de o groază de factori. Dar mereu m-am gândit la paradoxul ăsta, cum un om violent și temperamental m-a învățat matematică mai bine decât un om cu adevărat inteligent și creator de olimpici. Un om de care nu-mi plăcea a scos mai multe rezultate de la mine decât un om pe care-l respectam profund pentru ceea ce era și făcea cu noi. Rămâne un mister pentru mine și Whiplash m-a făcut să mă gândesc iar la asta pe drumul pe jos de la Afi la Eroii Revoluției din creierii nopții.

Plecând odată de la țară spre București m-am întâlnit cu profesorul de matematică, l-am dus cu mașina o bucată scurtă de drum, timp în care n-am putut vorbi mare lucru. Nu m-a întrebat și nu l-am întrebat, n-a fost nimic acolo. A murit anul trecut, la ceva timp după ce l-am văzut pentru ultima oară, după o luptă cu cancerul.

Profesorul de matematică
Etichetat pe:

Un gând despre „Profesorul de matematică

  • 21 februarie 2015 la 22:07
    Legătură permanentă

    Fiecare din noi cred ca are o amintire cu un prof. mai ciudat, mai ”aparte”. Eu imi amintesc de MUSCA–profa de romana si de CHELU–profu de mate. Eu am urat limba romana ca materie. DE CE? Ca in generala am avut o profa aspra care ma punea la memorat poezii. Apoi in liceu, bine ca faceam doar 3 ore de romana pe saptamana–fiind de info, am intalnit-o pe MUSCA–cosmarul vietii mele in natura de femei. MUSCA era o femeie de vreo 60 de ani, foarte urata, cica ar fi fost si virgina la anii ei. Ea venea imbracata cu ciorapei ca scolaritele, slaba os, recita poezii de eminescu in special, si evident ca arata ca o musca. Asa ca articolul tau mi-a rascolit amintiri cu MUSCA, CHELU SI COCOR. Daca vad filmul cu musca ori Kodjak nu mai dorm noaptea. Prefer sa nu ma duc la filme si sa ma joc, ca cine stie ce amintiri mai imi rascolesc.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *