După ce am mers la câteva sesiuni la ultima zi din cadrul conferinței .net Developer Days, am reușit să ajung în cele din urmă la două muzee în Varșovia. Muzeul de Istorie mi s-a părut cam sărăcăcios, pe lângă graficele moderne cu istoria orașului și a țării am găsit puține exponate. Probabil că unele erau pe la cine știe ce expuneri și expoziții, așa încât multe camere rămăseseră goale. Pe etajele 3, 4, 5 – nimic. Am urcat totuși până la ultimul, unde mă aștepta celebra priveliște asupra acestei piețe centrale de unde vloggări de pe tot internetul se filmează povestind:

Varșovia, 2017

Am luat-o apoi pe jos până la Muzeul Insurecției, care amintește de celebra revoltă din 1944 a polonezilor împotriva naziștilor. Am mers, dar mi s-a părut imposibil de urmărit firul poveștii, atât pentru că turul creează multă confuzie prin modul în care este fizic organizat, dar și pentru că erau acolo mulți copii care aveau ceva concurs tematic și zburdau printre ceilalți turiști. Dacă l-aș fi prins mai aerisit probabil că ar fi avut un mai mare impact asupra mea, însă din păcate o să rămână destul de șters. Nu și povestea în sine a revoltei care e de un dramatism ieșit din comun și pe care am să o aprofundez pe alte căi. Când am plecat de acolo vremea deja se mohorâse, soarele dispăruse sub o pâclă gri și nesuferită. Am început să simt parcă frigul mai altfel, așa că mi-am completat ingredientele pentru cină de la un magazin și am luat-o spre casă cu un autobuz.

Am văzut că undeva prin Polonia un dubios a fluturat un cuțit prin ceva mall. Nu mă așteptam ca prin partea asta să aibă loc astfel de incidente, dar am observat că am o tendință mai accentuată decât de obicei de a mă depărta de grupurile mari de persoane. Poate e o mică paranoia în subconștient sau poate că pur și simplu sunt antisocial zilele astea, dar sunt sigur că deja devine un trend această metodă de precauție. Mă aștept să apară mai pregnant decât înainte site-uri axate pe călătoritul mai neconvențional, în locuri mai puțin cunoscute și mai îndepărtate de principalele obiective turistice europene.

La masă m-am uitat iar la De ce eu? al lui Tudor Giurgiu. E un exemplu atât de bun, e o sinteză de două ore a surselor problemelor țării ăsteia a noastre. Nu vreau să mă lungesc pe tema filmului, sunt atât de multe de zis, dar simt o frustrare că acest film nu a captat mai mult atenția societății. M-a cam întristat, la fel ca și prima dată când l-am văzut. M-am simțit iar neputincios, așa cum probabil și săracul Panait s-o fi simțit. Chiar mă gândeam azi ca măcar articolul din seara asta să se încheie într-o notă mai optimistă. N-a fost să fie.

Am văzut la Silviu o carte care cred că ar fi avut mult sens să fie citită acum pe final de călătorie, însă poate revin pentru Cracovia mai pregătit. Mâine e cam ultima zi aici, Duminică dimineață am avion înapoi spre casă. E de ajuns, mai multe zile ar fi fost prea multe. Mai e un singur lucru pe care vreau musai să-l văd în capitala Poloniei, apoi pot pleca împăcat. Nu vi-l spun de-acum, reveniți mâine 🙂

Penultima zi în Varșovia
Etichetat pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *