Şocant, nu? Când gânduri bune instantanee, spontane, temporare vuiesc zilele astea între oameni ai naibii de buni eu n-o să-ţi urez sărbători fericite. Pentru că sărbătorile nu trebuie să fie fericite (nici nu există aşa ceva), pentru că fericirea e un lucru interpretabil (atât de interpretabil încât nici tu însuţi/însăţi nu ştii ce e), pentru că mi s-a făcut oroare de clişee verbale, sms-istice, feisbuciene.

Îţi doresc aşa: zăpadă, cald în casă, crengi de brad, vin fiert, cozonac, copii, părinţi, cer senin, mâncare sănătoasă, muzică bună, linişte. Da, linişte, multă linişte îţi doresc, că-i greu de dobândit, mai ales zilele astea.

A, da, şi îţi mai doresc să ţi-aminteşti de copilăria de demult, de prin locurile natale. Treaba asta e oricum oricând o idee bună. Da, aminteşte-ţi de ajunul din copilărie:

Nu-mi trimite semeseuri de Crăciun, nu-mi posta pe Wall, nu mă tăgui în jpeguri cu brazi, nu-mi dărui clişee. Sună-mă dacă ai ceva personal de zis, te voi asculta cu plăcere, te-oi ţine minte şi te-oi chema la o carafă de vin fiert cândva ca să bem în cinstea acestor zile de tinereţe care n-or să mai vină.

Zile or trece, zile or veni. Noi să fim sănătoşi şi să ne vedem de melancoliile noastre.

 

Nu-ţi urez sărbători fericite
Etichetat pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *