Sunt unii care zic că fericirea nu stă în case mari, maşini luxoase şi multe femei frumoase, ci mai degrabă în lucrurile mici cu care te întâlneşti destul de des, dar pe care le ignori cel mai probabil din prostie. Pentru că, nu-i aşa, frumuseţea e ascunsă undeva sub lespezi de aparentă urâţenie, acolo unde nu toţi ochii pot şi vor să privească; numai cei cu inimă bună şi suflet deschis pot vedea multul din puţinul lucrurilor.

Dar povestea asta e greu de digerat. Eu cred că e în ea un sâmbure de adevăr, însă sunt deasemenea conştient că e greu de digerat, înţeles şi acceptat. De exemplu dacă aş lăsa din postul  ăsta doar primul paragraf de mai sus m-aş trezi la muncă ascultând remarcile neintenţionat miştocăreşti şi răutăcioase ale unor colegi de muncă. Ia uite ce zice Claudiu acolo de femei, de frumuseţe adevărată, de ignoranţă. O arde clasic cu lespezi şi de-alea […]. Şi da, sunt amuzante remarcile astea. Ştiu pentru că şi eu le fac uneori vizavi de articolele sau spusele altora. Pentru că aşa suntem noi oamenii, nişte răutăcioşi şi nişte miştocari. Şi pe bună dreptate, repet, pentru că astfel de lucruri sunt greu de digerat şi de adaptat la viziunea omului modern despre viaţă.

Sunt sigur însă că toată lumea s-a gândit odată la fericire. Sau la iubire. Sunt sigur. De la „oare o să am şi eu o prietenă” din copilărie până la „să o cer sau nu de nevastă” şi „cine o să mă mai ia acum la vârsta asta”; toată lumea se gândeşte la lucrurile astea, indiferent de sex sau vârstă. Dar celor mai mulţi le e greu să vorbească despre lucrurile astea pentru că nu mai sunt adecvate conversaţiei moderne. Tuturor le e ruşine să înceapă în public o propoziţie cu „fericirea mea […]” sau „eu cred că iubirea […]” pentru că toţi ceilalţi s-ar amuza copios, probabil din cauza aceleiaşi frici de a vorbi despre lucrurile astea.

Şi-atunci ce vreau să zic de fapt? Vreau să îndemn la toleranţă şi la gândire adâncă. Vreau să înţelegi şi tu că unele bucurii sau senzaţii de fericire stau în lucrurile mici şi mărunte pe care le avem deja, dar de care nu suntem pe deplin conştienţi. Şi e în regulă dacă nu accepţi asta pentru tine acum; vei reveni asupra a ce spun eu mai târziu. În plus, unii oameni cred în asta şi nu e nici corect, nici frumos, nici productiv, nici eficient, nici cool să râzi de această viziune asupra lucrurilor şi de oamenii care o îmbrăţişează conştienţi fiind că îi ajută să devină oameni mai buni.

O să dau un exemplu personal ca să nu dau senzaţia că vorbesc aiurea. Nişte lucruri: o vineri seară, o melodie ca asta, un cer ca ăsta din seara asta. Lucrurile astea îmi dau o senzaţie de bine pe care n-aş ştii cum să o definesc sau descriu detaliat. Însă e acolo undeva în mine o senzaţie de bine care mă face să nu fiu rău, să nu urăsc, să nu-mi bat joc, să respect, să ajut. A, şi să nu uit de acest loc unde pot să mă aştern în speranţa că vor fi câteva perechi de ochi care or să înţeleagă ce vreau să zic şi or să fie mulţumite că au petrecut timpul citind p-aici. Vouă, perechilor de ochi care aţi parcurs până la urmă textul şi cărora v-am dat de gândit – vă mulţumesc 🙂

Seară bună!

Bucharest evening

Lucrurile mărunte
Etichetat pe:

7 gânduri despre „Lucrurile mărunte

  • 20 aprilie 2012 la 20:14
    Legătură permanentă

    De acord cu ce spui aici. Asemenea imagini te fac sa realizezi cat de marunte sunt agitatia noastra zilnica si eforturile pe care le depunem pentru a realiza lucruri care de fapt nu sunt chiar stabilite de noi ci sunt considerate „obiective standard si oblicgatorii” de societatea in care traim… Pe mine imaginea asta ma duce cu gandul la alta melodie: „Wonderful Life”. O seara placuta… P.S. Daca nu functioneaza link-ul spre YouTube poti sa-l corectezi tu… 🙂

    Răspunde
      • 23 aprilie 2012 la 11:22
        Legătură permanentă

         Exact. In loc de o excursie in Piata Rahova, sa te bucuri de cum arata mararul pe taraba, nu mai bine  te duci in Hawai? ( Exagerez un pic 😉 )

        Răspunde
          • 26 aprilie 2012 la 18:56
            Legătură permanentă

            Pot fi eu martor ca poti sa te simti uneori mai fericit la Piata Sudului decat in Honolulu. Asta, desigur, NU inseamna ca eu as descuraja cumva initiativele de turism in Honolulu. Eu am fost de cateva ori si doar o data am fost trist acolo.

  • 22 aprilie 2012 la 18:31
    Legătură permanentă

    Au trecut destui ani pana sa pot sa ma bucur de chestii ‘mari’: o masina buna (pe care am cumparat-o eu), ustensile ‘electronice’ pe care le am la discretie, un business care merge, calatorii lungi si dese 😀

    Astea se intampla de vreo 4-5 ani doar.

    Am stiut insa mereu sa ma bucur de orice rahat. Chiar radea ‘soarele’ acum niste ani, ca e uimitor cum stiu sa ma bucur de orice. Si pot spune ca nu am fost fericita DOAR in acesti 4 ani, in care ma bucur si de chestii mai ‘serioase’. Am fost un copil fericit, am fost o adolescenta multumita cu viata mea si bucuroasa de orice, am avut 20 de ani si am radiat fericire.

    E si asta un exercitiu. Bucura-te de orice maruntis, vor veni si chestii mai serioase, dar alea se intampla destul de rar 😉

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *