Cât am fost liceean în Haşdeu, între ’04 şi ’08, dar şi în gimnaziu, am simţit probabil mai mult ca alţii o incredibilă lipsă de contact cu realitatea. Şcoala era ca o bulă de cristal în care te închideai pentru jumătate de zi, în care era frumos şi în care profesorii se îngrijeau cu drag de noi, ca de nişte copii, în care aflam şi citeam lucruri. Dar când ieşeam de acolo dădeam piept cu realitatea, care era alta, şi în care majoritatea lucrurilor pe care le aflasem în bula de cristal nu-şi găseau locul. Tot ce ştiam era că trebuia să învăţăm necondiţionat, nelimitat, fără nicio opţiune şi fără alternativă.

De multe ori mă întrebam “pentru ce” şi nu găseam răspunsul. De aici venea o lipsă de motivaţie enormă şi din cauza asta eram mai tot timpul în a doua jumătate a clasei din punctul de vedere al notelor. N-am „învăţat bine” decât ocazional şi nici nu era important pentru mine să fac asta pentru că nu vedeam sensul. Singura constrângere era că trebuia să fac liceul şi trebuia să iau notă bună la Bac şi poate era bine să intru la o facultate. Toate astea mă apăsau şi mă împingeau aproape fără voia mea în faţă.

Ştiam că după liceu mă aşteaptă munca şi până la sfârşitul clasei a 12-a, când am avut de pregătit un atestat la Informatică, n-am simţit vreodată că şcoala m-a ajutat în direcţia asta. Sigur, am aflat multe lucruri, am citit despre multe lucruri dintre care multe mi-au rămas în cap, mi-am făcut nişte prieteni, am trăit nişte momente – toate astea au pus umărul la ce sunt azi. Dar cunoştinţe practice şi experienţe tangenţiale cu viaţa reală, cea din afara şcolii, au fost extrem de rare. Şi e păcat, mare păcat că şcoala nu te pregăteşte pentru muncă şi pentru viaţă, ci îţi dă prieteni şi cărţi, lucruri pe care le poţi foarte bine găsi şi-n afara ei.

La toate astea m-am gândit când am citit prima dată despre Jurnal de antreprenor în licee pe blogul lui Radu Georgescu. E un fel de campanie a unui antreprenor de succes în care povesteşte elevilor lucrurile despre care ei nu au cum să înveţe în şcoală, o campanie prin intermediul căreia Radu vine cu realitatea şi-o pune pe catedră:

„Asta e, nu alta, uitaţi-vă bine la ea că vă veţi lovi de ea. Uite ce trebuie să ştiţi […]”

Şi mi-am adus aminte că mie mi-a lipsit asta, mi-a lipsit un om care să-mi spună cum stau lucrurile de fapt şi ce mă aşteaptă mai departe pe mine ca om care face Informatică (dar nu numai) şi-i place. Cum stau lucrurile acolo, departe de şcoală, şi cum pot eu cu cunoştinţe să creez ceva pentru oameni. Cineva să-mi spună din experienţă proprie şi concretă ce dificultăţi o să am, ce piedici, ce o să mă ajute şi cu cine să mă aliez. Cum să-mi transform ce ştiu în atuuri, cum să mă folosesc de resursele din jurul meu ca să ies din acest peisaj static şi să cunosc necunoscutul şi să pun un steag în el.

Când am citit despre Jurnal de Antreprenor în licee m-am gândit că poate nu-s unic şi mai sunt liceeni aşa cum am fost eu, dezorientat, fără o viziune clară, fără repere concrete. Şi mi-am propus să schimb asta în măsura în care pot. Încă de anul trecut am făcut lobby pe lângă Radu să meargă la Haşdeu cu campania sa şi să vorbească mulţimii despre ceea ce ştie el cel mai bine. Asta se va întâmpla Vineri, 24 Mai, de la ora 14, cu ocazia Zilelor Porţilor Deschise 🙂

Elevilor din Haşdeu, să fiţi acolo, nu rataţi oportunitatea întâlnirii din timp cu realitatea care vă aşteaptă după ce veţi termina liceul.

„Jurnal de Antreprenor în Licee” merge la Haşdeu, în Buzău
Etichetat pe:    

2 gânduri despre „„Jurnal de Antreprenor în Licee” merge la Haşdeu, în Buzău

  • 24 mai 2013 la 15:54
    Legătură permanentă

    Draga Claudiu, am citit fiecare cuvant cu drag amintindu-mi de anii mei din Hasdeu…si ma regasesc cumva in ceea ce spui. Din pacate o scoala, mai bine zis un liceu de elita cum este Hasdeul nu poate schimba sistemul romanesc de invatamant. Cum bine spui, oameni ca Radu Georgescu, oameni ca tine, fostii mei colegi care au reusit in viata si au o cariera frumoasa peste hotare, oamenii acestia ar trebui sa inspire elevii din Hasdeu.

    Sa schimb un pic nota nostalgica, mi-am adus aminte recent de prof Pavel de franceza careia ii datorez franceza mea de balta. Cu franceza invatata de frica in anii aceia din Hasdeu, m-am descurcat recent intr-o vacanta petrecuta in Franta. In rest, nu m-am folosit pana acum de ‘Qui Qui, c’est tres bien ;)’

    Continua sa scrii si sa ne inspiri pe noi toti

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *