E frumoasă tare România asta. Însă pe cât de incredibil de frumoasă e, pe atât de incredibil de prost condusă şi populată. Cum să facem, oameni buni? Mă obsedează gândul acesta. Mă simt neputincios în faţa unei cete de oameni cărora nu le pasă de îmbunătăţirea lucrurilor, ci de lupte politice. Mai rău e că aceste lupte s-au înmulţit şi au ajuns în popor. România e acum împărţită între pedelişti pro-Băsescu şi uselişti pro-Ponta sau groaznic anti-Băsescu. Şi mai sunt cei cărora nu le pasă, care zic „nu mă interesează ce se întâmplă, toţi sunt nişte hoţi, am alte lucruri de făcut”, în principiu tineri.

În orice tabără te-ai afla eşti îndreptăţit să te afli acolo, nu poţi fi judecat pentru asta. Ai dreptate, Băsescu şi-a cam bătut joc anii ăştia. Da, ai dreptate, Ponta e incredibil de nesimţit şi sfidează orice legi ale statului sau bunului simţ, am ajuns de râsul lumii internaţionale. Da, ai dreptate şi tu, discuţiile politice nu au sfârşit şi întradevăr sunt mult mai bune lucruri de făcut decât de dezbătut mereu aceleaşi ştiri şi evenimente fără nici un scop. Problema e că, de asemenea, în orice tabără te-ai afla nu ajuţi cu nimic şi nu poţi face nimic. Mai sunt şi cei care ies în stradă, dar cine are timp de aşa ceva pe căldurile astea? E inuman să mărşăluieşti în praf de 40 de grade doar ca politicienii să te asculte şi să-ţi faci vocea auzită. Guvernul care ne pune să facem aşa ceva e unul criminal, iar asta e o jignire la adresa umanităţii şi drepturilor omului; mă mir că nu aduce nimeni asta în discuţie.

Şi-atunci cum să facem, oameni buni? Cum rezolvăm problemele care ne apasă pe umerii naţionali? Vrem sau nu vrem, debandada zilelor acestora ne priveşte pe toţi şi sunt de interes general. Deciziile care se iau ne afectează pe toţi. Faptul că nu se munceşte în Guvern în contextul unei crize economice mondiale şi a unui climat economic cum este cel românesc este un lucru deosebit de grav. Referendum ne mai trebuie nouă acum? O să coste enorm pentru cât ne putem permite să cheltuim ca stat. Sunt bani arşi pentru nimic, poate doar pentru luptele personale ale politicienilor. Cum putem împiedica asta? Cum putem trage palme celor care-şi bat joc de funcţiile în care au fost aleşi într-un mod democratic? Cum putem face o schimbare ca oameni de rând, cum ne putem pedepsi reprezentanţii când aceştia nu ne mai urmează interesele?

Mă chinui la propriu cu astfel de întrebări când poate n-ar trebui. Dar dacă eu nu mă gândesc, celălalt nu se gândeşte, Guvernul are alte treburi… cine o să ne rezolve problemele? Cum o să mergem înainte, cum creăm o ţară pentru ai noştri copii? Când or să ne întrebe „dar de ce se fură atât în ţara asta şi de ce suntem atât de înapoiaţi ca neam” ce-o să le răspundem? Eu mă gândesc şi mă îngrozesc pentru că nu pot face practic nimic. Ştiu că mediul politic este unul foarte viciat şi alternative de guvernământ nu există. Nu există. Nu există alternative care să poată face faţă presiunii existente. Durează prea mulţi zeci de ani să repari lucrurile astea, dar totuşi cineva trebuie să o facă. Dar nu apare nimeni, nici un Arap Alb competent şi puternic nu apare de la răsărit de soare. Să facem pe unul din noi Arap Alb? Pe cine? Cum putem alege corect şi bine din prima? Pentru că nu ne permitem să pierdem timpul, îţi zic, suntem în urmă şi nu mai avem timp.

Alternativa e să pleci din ţară. Cine te judecă pentru asta e extremist. Însă mi-ar plăcea să n-am nimic de lăsat în urmă şi să plec fără resentimente. Să pot face pasul acesta şi să nu mai privesc înapoi, să iau hotărârea asta cu dragă inimă. Dar nu pot, momentan, simt că mă leagă prea multe lucruri de ţara asta, simt că sunt un nemernic dacă fug şi nu fac nimic. Dar ce pot face? Ce pot face în timpul meu liber de seara şi dimineaţa după şi înainte de serviciu? Ce pot face pentru ţara asta în weekenduri şi concedii astfel încât să mă pot şi odihni, să mă pot îngriji de o familie, să fac lucrurile care-mi plac, să fiu om pentru oameni?

Sunt întrebări care mă bântuie şi n-ar trebui. Sunt exact în poziţia celui mai nefericit român: îmi pasă, vreau să fac ceva ca nepolitician, vreau o viaţă liberă şi bună pentru mine şi-ai mei, iar abandonul navei mă deprimă cumplit. Dacă eşti ca mine eşti sfârşit. Trebuie să faci ceva astfel încât să înclini balanţa într-o parte. Trebuie să alegi: o viaţă pe care o meriţi în exil sau sacrificiul personal. Alege şi rămâi cu alegerea, nu te pot sfătui în nicio direcţie. Eşti stăpân pe propriile-ţi decizii.

Without a struggle, there can be no progress.

Întrebări retorice, româneşti
Etichetat pe:    

2 gânduri despre „Întrebări retorice, româneşti

  • 8 iulie 2012 la 23:54
    Legătură permanentă

    Penalizarea prin vot e singura solutie. Nu putem lasa neamendata „macelarirea Constitutiei” si crearea unui precedent prin care cativa oameni pot, la bunul lor plac, schimba garantul stabilitatii intr-o tara. De aici decurg toate celelalte la nivel economic, social, national si international.

    Răspunde
  • 9 iulie 2012 la 2:05
    Legătură permanentă

    Mi-a placut f mult acest articol. Am fost chiar indemnat sa citesc mai multe si despre Frederick Douglass, autorul citatului prezentat in poster. Sincer, ce mi-as fi dorit eu sa vad prezentat din cand in cand in mass-media din Romania, efectiv cat am fost acolo, desigur si la scoala, mai devreme, ar fi fost o prezentare asa pe intelesul tuturor a celor 3 ramuri ale sistemului de guvernare din Romania, Legislativul (Parlamentul, cu Camera Deputatilor si Senatului), Executivul (presedintele si guvernul), si Judiciarul (presupun Curtea Constitutionala, desi uite ca nu sunt sigur), si ce indatoriri de serviciu au fiecare, ca sa inteleg si eu cum functioneaza asta in Romania la fel de usor si de bine cum inteleg, de ex, cum functioneaza in SUA, unde chiar ca exista acest fel de informatie pe toate gardurile, de la nivel de copil de cls a 2-a pana la nivel mai avansat. Zau, mie acest tip de informatie-educatie mi-a lipsit cel mai mult in lb romana. Ca de articole pompoase ale unor diversi intelectuali prin diverse ziare nu am dus lipsa.
    Eu am avut ocazia sa calatoresc destul de mult in afara Romaniei, dar decizia finala de a pleca definitiv, nu doar pe termen temporar, a fost sustinuta chiar mai mult de parintii mei pt ca eu si asa nu sunt prea inclinat sa iau decizii din astea majore de viata prea usor…si zau, nu cred ca ma indemnau pe mine mama si tata sa plec asa aiurea daca nu ar fi crezut sincer ca e spre binele meu personal, desi, desigur, la mine au fost si cauze sociale, nu numai economice de avut posibilitatea sa fiu independent financiar pe teremen ceva mai sustinut, nu doar asa intermitent, dar astea sunt particularitati individuale ale mele, deci nu pot sa zic ca acest caz poate fi generalizat si la altii.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *