Intrarea Navigatorilor
Ies din mall-ul care mi-e bucătărie zilnică și o iau pe ocolite spre sediu. Intru pe un fel de alee care intră din Calea Floreasca oarecum spre lac, plină ochi de mașini ale corporatiștilor din zonă și microbuze care naiba știe ce așteaptă aici. Niște oameni joacă Remi în jurul unei mese pliabile. Mă afund mai mult pe o intrare, a Navigatorilor cică.
Sunt niște case de baștani la care unii lucrează de zor. Seci, reci, prea mari. Vizavi, pe malul celălalt al Intrării Navigatorilor, bălăriile ocupă și inundă tot spațiul disponibil. Totul arată ca o junglă, o sumedenie de păsări găsându-și raiul prin labirintul de ramuri, liane, boscheți și gunoaie. Mă uit cu jind fix într-acolo, în direcția opusă evoluției pe scara socială.
Merg până la un punct pe strada asta, apoi fac cale-ntoarsă. Mă trezesc în față cu un fel de om al străzii care pare foarte dezorientat.
– De-aici pe unde s-o iau?
Nu știu ce să-i răspund pentru că îmi vin în minte tot felul de întrebări care să clarifice situația.
– Nu știu. Încolo se înfundă. – A, bine!
Merge fiecare-n drumul lui mai mult sau mai puțin precis. În loc ca întâlnirea noastră să elucideze calea pentru măcar unul din noi, ea a pasat confuzia și la celălalt. De-aici pe unde să o iau? Nu știu. Încolo se înfundă.
Semnele – le vezi?
