Inima-mi e unde muntele îi

1 minute de citit

Citeam un articol frumos pe carpaţi.org. Fata asta a scris cu aşa pasiune şi dăruire, cu sufletul parcă direct de acolo din creasta muntelui. Aşa cum faci o compunere la şcoală, aranjat, ordonat, calm. Frumos!

Eu n-am atâta răbdare. Scriu alandala, alambicat, încurcat, amestecat şi iar cu ciocanul în rânduri dat. Ar trebui să încerc să scriu mai orânduit, mai documentat, mai cu esenţă. Eu tot ce fac e să trântesc în cuvinte cam ce-mi trece prin cap într-un moment cu puls mai mare. E bine şi aşa, decât deloc, dar e loc de mai bine, e loc de scris ca fata asta. Despre munţi şi ce simţi văzându-i aşternându-se sub tine.

Am fost de puţine ori cu cortul, dar când am fost am fost şi din plăcerea de a mă descătuşa de tot ce am acasă, de preaplin, de bogăţia lucrurilor, de calculator, de a avea tot ce-mi trebuie la dispoziţie într-un dulap. Acasă sunt burgez leneş şi fac parte din umbra inutilă a blocului comunist. Pe munte sunt om cu esenţialul în ghiozdan şi libertatea-n minte. Tot ce am e tot ce pot duce-n spate; nimic mai corect. Şi umblu la pas, aşa cum au făcut toţi ăilalţi dinaintea mea. Şi ma bucur de faptul că nu sunt legat atunci de nimic, numai de ghiozdanul pe care-l duc eu însumi. Am responsabilitatea-n spate şi tot ce pot face e cu ceea ce am la mine. Nu-s magazine, nici malluri, nici teatre şi nici distracţii. Numai pământ şi cer, tot ceea ce am nevoie.

Îmi place sărăcia libertăţii. Pentru că ştiu odată cu bogăţia lucrurilor şi confortul vin şi înrobirea şi legăturile bolnăvicioase, greu de rupt. De gândit la asta. În rest, hai primăvară, hai ca să plec!

Publicat la data: