Excursiile solitare pe care la mai fac din când în când sunt mai mult decât simple excursii. Ele se desfășoară de multe ori conform unui ritual prin care tmă despart temporar de realitatea zilnică. Un zbor cu avionul, de exemplu, e tot ce trebuie. E un proces care te pregătește vrei, nu vrei pentru o experiență nouă. Ca și cum ai călători în timp sau prin spațiu – ai o oră/două/trei în care aștepți ca mașina timpului să te ducă undeva departe și să te lase pur și simplu într-un loc și-un timp.

Odată ajuns acolo mintea ta are un declic, e scoasă din modul normal de operare. Și atunci fragmentarea lucrurilor prin care treci e mai facilă, le poți analiza și judeca mai bine. Poți trage învățămintele necesare ca apoi să te concentrezi mai bine pe viitor, singurul lucru care contează cu adevărat de aici înainte. Cu toții ar trebui să folosim asta ca pe-un fel de terapie împotriva prinderii rădăcinilor pe un teren neprielnic, ca pe un fel de limpezire, de îndepărtare a prafului de pe un dulap în care am tot îndesat ce am crezut că ne va fi de folos. Încercare, eșec, pauză și tot așa înainte.

N-am mai zburat de mult timp de unul singur către undeva. Simt că aș avea nevoie de o astfel de pauză, așa că prin aprilie mă gândesc să întâmplu așa ceva și să petrec 2/3/4 zile pe undeva prin Europa, poate Germania sau Polonia. Mă mai gândesc, sunt deschis la sugestii.