Am ajuns ieri în Varșovia pentru o conferință tehnică și niște timp liber. E prima dată când ajung în Polonia, o țară despre care nu știu mare lucru – doar câteva lucruri de istorie, plus faptul că e-n grupul de sceptici Visegrad. Că a fost frate soră de cruce cu România socialistă, dar și că locuitorii ei au rămas prieteni mai adevărați cu noi decât au fost vreodată guvernele noastre. Pe drum mi-am adus aminte de polonezii pe care-i tot întâlneam în Făgăraș, dar mai ales de polonezul cu care am stat la o masă epică acum câțiva ani în Viena, la Gasthaus Kop.

Tot zborul n-a fost absolut niciun nor, m-au durut ochii de cât m-am zgâit pe geam. Am văzut valuri întregi de toamnă, văi săpate de râuri pe care oamenii le-au domesticit, așezări fragile la adăpostul munților, vârfuri și culmi pe care am mers. Așa arată Valea Prahovei și munții din jurul ei când nu ești în trafic acolo:

Valea Prahovei de sus

Timingul este total nepotrivit pentru mine, sunt prins de o răceală nesuferită care-mi diminuează cheful sub cote de neimaginat. Nu mă pot bucura cu adevărat, dar cu toate astea sunt mulțumit că m-am hotărât să ajung în sfârșit aici. Limba asta poloneză seamănă de la distanță cu româna, la tonalitate – în sensul că dacă nu ești atent la înțelesul vocilor nu ți se pare nimic diferit față de atunci când îți auzi vecinii prin tavan în București. Scrisul însă este absolut mortal, dacă n-ar exista Google Maps orientarea și memoria necesară ei ar fi groaznice. Aseară am mers la Zapiecek, un loc fain, cu tradiție în mâncat bine. N-am întâlnit niciun român până acum.

Se lucrează mult și acerb în Varșovia. Nicio lucrare publică nu e lăsată pradă timpului și indiferenței, așa cum vezi în București la orice pas. Ai senzația că lucrurile merg înainte, că problemele tehnice se rezolvă, că există un deadline și sunt toate șansele ca el să fie respectat. Simt un fel de optimism tehnic. Poate de-aici și aroganța polonezilor față de UE.

Am abandonat temporar Islamul și violența, o carte care de la primele pagini mă descurajează să văd prea curând un viitor cu adevărat liber pentru țările arabe. Am luat la mine Remote, convins fiind că e potrivit contextul în care o citesc. E despre lucratul de la distanță – despre ce presupune și motivele pentru care este privit cu scepticism chiar și în zilele noastre. Cartea dezăluie o multitudine de breșe în felul cum funcționează companiile în general, nu neapărat vizavi de modul de lucru. Faptul că unele nu acceptă lucrul de acasă scoate la iveală variate probleme interne, nu doar o chestiune ce ține de principii de funcționare. E bună cartea.

Sper să mai scriu zilele astea. E multă liniște în apartamentul în care stau și asta e bine.

Început de Varșovia
Etichetat pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *