În ciuda faptului că nu m-am antrenat deloc și am mai fost și răcit, ieri am mai alergat un semi-maraton, 21km adică. Ca de obicei a fost greu, dar frumos tare. Prima porțiune de 14km a fost absolut minunată, am alergat super bine și m-am bucurat de tot ce era în jur, de asfalt, de oameni, de susținători, de muzica descoperită recent pe care o aveam în căști. Era chiar acolo o experiență grozavă, erau prezente toate elementele ca să fiu un om fericit, zău. În ritmul pașilor mi-au venit în cap toate lucrurile bune pe care le am și de care ar trebui să fiu recunoscător, fără să-mi propun să mă gândesc la asta. A fost oarecum diferit față de alte alergări, poate m-a prins pe mine în alt moment sau… nu știu ce-a fost acolo. A fost bine.

Ultimii 7km au fost foarte grei. Am simțit dur lipsa de antrenament, am avut câteva porțiuni pe care le-am mers ca să mă odihnesc. Ba am mai și văzut la un moment dat pancarta unui susținător cu „alergi așa cum te-ai antrenat”, a fost sare pe rană. M-am bucurat și de mersul ăla chiar pe Calea Victoriei, parcă a fost altfel cu atâția oameni pe lângă mine, am avut timp să-i studiez, să le văd expresia feței, să-i văd încurajându-se, strigând unii la alții, zâmbind. Hrană pentru suflet a fost. M-aș băga voluntar la o ediție viitoare, vreau să ajut și eu la rândul meu așa cum ajutau voluntarii de pe marginea traseului, au însemnat mult.

Nimic nu se compară cu trecerea liniei de finish, e un sentiment incredibil care nu poate fi explicat în cuvinte. E un moment care se simte cu toate simțurile, cu tot corpul în zvâcnirea lui nebună, cu respirația grea, cu inima care bate să rupă pieptul. De fiecare dată mă ia cu frisoane după ce trec linia aia, nu mai știu de mine de bucurie. Mi se ia chip-ul de concurs, mi se vâră medalia pe gât și mă îndrept agale către centrele de hidratare, către prietenii care și-au rupt din timpul personal și treburi și au venit să mă susțină. E al naibii de frumos, de-abia aștept să o fac iar!

În rest, ce să mai zic? Pe 18 octombrie e Crosul Cramelor la Urlați, sunt tare curios cum o să fie. Cu chitara avansez cam greu, cred că o să merg la niște cursuri. Mi-am găsit recent o firmă cu oameni de care-mi place mult, o să încep munca peste o săptămână. Mâine dis de dimineață plec în chiar ultima excursie din acest sabbatical către Maramureș, de unul singur. Nu am planuri extrem de clare, o să văd ce-mi iese în cale.

Înainte către restul vieții.

Încă un semimaraton și o excursie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *