E mult timp de când am în lista de ciorne de pe blog un articol al lui Cosmin Alexandru despre frica în organizații. Știu că l-am pus acolo în ziua în care a apărut pentru că voiam și eu să scriu despre subiect, doar că nu știam exact cum. Cosmin a expus acolo într-un mod destul de simplu un scenariu pe care se bazează filmul multor companii de la noi: frica managerului se transformă în frica angajaților, insecuritățile șefului și slaba lui capacitate de a le gestiona duc la obediența ca strategie de gestionare a personalului.

Mi se întâmplă de multe ori să vorbesc cu câte cineva despre relația sa cu șeful sau echipa de management din organizația sa și să aud iar și iar aceleași lucruri: abilități de comunicare foarte slabe, decizii impulsive, lipsă de transparență, atitudine greșită, favoritism, lipsă de curaj, promisiuni uitate, amânări nejustificate, dialog defectuos, neasumarea unor responsabilități importante, dorința excesivă de control, energie prost investită și multe, multe altele. De fiecare dată una din principalele nemulțumiri față de locul de muncă se referă la unul din lucrurile de mai sus.

Tipuri de oameni

În timp am identificat două categorii de oameni cu care am stat de vorbă despre asta:

  • luptătorii
  • lașii

Luptătorii sunt oile negre, ăia care vorbesc atunci când au ceva de zis, care iau atitudine în fața nedreptăților, care au curaj să vorbească deschis, care nu acceptă un status-qvo care nu are sens. Sunt cei care pun întrebări, cer lămuriri, încearcă să înțeleagă și să analizeze deciziile managementului și care nu se feresc să critice atunci când e cazul, asumându-și eventualele neplăceri sau conflicte care vin odată cu asta. Lașii sunt ăia care vorbesc mult pe la colțuri, care judecă mereu superficial și sunt veșnic nemulțumiți de aceleași lucruri, dar care în realitate nu fac nimic concret. Se tem de confruntări, nu vor să se pună rău cu nimeni, iar atunci când altcineva ia atitudine ei tac și-și văd în continuare de treaba lor. Nu încearcă niciodată să participe în vreun fel la soluționarea unei probleme în organizație, ci se nemulțumesc cu propria nemulțumire.

fricaAm avut colegi de toate tipurile peste tot și dintotdeauna m-a sâcâit cea de-a doua categorie. Oamenii care nu fac nimic, care nu vorbesc când e ceva de zis, care nu vor să-și pună pielea la bătaie, care nu vor să riște niciodată nimic. La început eram vehement în a-i identifica și a-i cataloga, dar mai târziu mi-am dat seama că oamenii nu-s neapărat răi sau rău intenționați. Pur și simplu sunt victime pe care frica venită de mai sus i-a imobilizat și le-a paralizat orice reacție, obediența a rezonat foarte bine cu ceva din modul lor de a fi și așa au ajuns să tacă atunci când de fapt ar trebui să vorbească:

[…] oamenii nu prea spun lucruri. Există în echipă sentimentul că dacă spui, te expui. Din perspectiva managerilor, oamenii sunt culpabili pentru că sunt ascunși, ezitanți, lipsiți de curaj și responsabilitate. Și îi amenință că dacă nu spun vor avea de suferit. Din perspectiva oamenilor calculul e unul simplu. Atunci când au spus ce au gândit nu li s-a întâmplat nimic bine. Fie managerul le-a demonstrat în mod repetat că nu au dreptate și i-a forțat să-și schimbe părerea, fie a generat conflicte publice din care au avut de pierdut, fie le-a pus în cârcă rezultate proaste. Comparând consecințele, ajung la concluzia repetată că au mai puțin de suferit dacă nu spun decât dacă spun […]

Oamenii nu prea spun lucruri – magistral. Și dacă au spus și nu s-a rezolvat nimic atunci data viitoare nu mai spun și devin cinici:

[…] oamenii sunt cinici, blazați. Pentru că au trecut prin atâtea, nu se mai sperie așa ușor. Și nu prea mai cred în nimic. Au văzut de prea multe ori că orice inițiativă de schimbare se fâsâie pe parcurs sau se termină prost pentru că nimeni nu are energia de a împinge lucrurile până la capăt pentru că oamenii sunt demotivați să riște. Au simțit pe pielea lor ce înseamnă să greșești, așa că preferă să stea în banca lor […]

Aș putea să citez și să comentez fiecare paragraf, dar aș deveni obositor. E bun articolul lui Cosmin și în toți anii mei de muncă am văzut întâmplându-se concret toate lucrurile de acolo sub o formă sau alta. M-am lovit de fiecare din cele 5 simptome de frică în organizații și am întâlnit toate categoriile de oameni și reacții și din păcate nu mi-e super clar care ar fi soluția, cum te poți lupta cât mai eficient din poziția de simplu angajat cu acest rău imens care afectează viața atâtor oameni. O să scriu despre asta într-ul articol separat.

Curajul personal

E ceva ce mi-a sărit totuși în ochi și vreau să menționez aici pe final: curajul personal trage după el curajul organizațional. Dacă tragi bine de frâiele vieții personale atunci le strunești bine și pe cele de la muncă, dacă tu însuți stai demn în fața vieții tale îmbunătățind-o atunci ești demn și la muncă și îmbunătățești lucruri. Pentru că înțelegi că munca e chiar viața ta, petreci acolo cea mai mare parte a timpului și a energiei tale. Organizația în care lucrezi e viața ta și te privește în cel mai direct mod cum funcționează ea. Nu ești un simplu executant al ordinelor, ci ești un om cu abilități care poate face ca lucrurile să meargă mai bine.

Nu poți separa radical munca de viața personală, să știi. Nu te poți duce acolo zilnic cu gândul că îți faci treaba și după x ore ai plecat din iad și te duci în rai. E nebunie să mergi în fiecare dimineață posomorât și distrus într-un loc unde nu te simți deloc bine și unde nu simți că faci ceva bun, îți faci rău cu propriile tale mâini. E numai datoria ta să-ți repari aspecte ale vieții tale care nu merg bine, iar ce se întâmplă la muncă poate fi unul din ele.

Frica în viața ta

Cel mai important e să nu pleci de aici doar cu mulțumirea că ai dat de un articol care poate clarifică niște lucruri. Importantă e acțiunea: e ceva ce vei face concret de acum încolo care să te facă să simți frâiele vieții în propriile-ți mâini? Înțelegi de ce trebuie să ai curaj în modul cum te miști prin viață? E ceva ce poți aplica în existența ta de zi cu zi, acasă și/sau la muncă? Sper că da.

Atunci când te trezești dimineața alege din ce categorie faci parte: din categoria luptătorilor pe care frica nu-i împiedică să-și îmbunătățească viața sau din cea a lașilor pe care frica îi afundă tot mai mult în propria nefericire. Ieși pe ușa casei, mergi la muncă, intră pe ușă și ține-te de hotărârea pe care ai luat-o de dimineață. Îmbunătățești sau te scufunzi, e doar alegerea ta.

Frica din firma ta
Etichetat pe:    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *