Când eram mai mic, prin primele clase cred, într-o zi tata s-a tăiat la o mână la abric în timp ce făcea părțile componente pentru ceva mobilă (tata e tâmplar). Nu-mi aduc aminte ziua respectivă, ba chiar cred că eu și soră-mea eram plecați pe undeva și n-am prins momentul. După un drum sinuos tata a ajuns la spital la Nehoiu și la câteva zile eu și mama am mers să-l vedem.

Am mers pe jos până în Gura-Teghii ca să prindem autobuzul de dimineață care să ne ducă acolo. Nu-mi aduc aminte mare lucru de pe drumul ăla, doar că a fost extrem de lung, că era noapte neagră și că am trecut pe lângă niște bolovani mari. La spital ne-am văzut cu tata undeva jos, în curtea spitalului.

Am luat autobuzul înapoi și atunci mi s-a întâmplat ceva ce țin minte foarte clar și acum. Autobuzul s-a oprit într-o stație și acolo era o fată. Aș putea s-o desenez, așa de bine îmi amintesc fața ei. Mă uitam cu gura căscată la ea pentru că nu mai văzusem așa fată frumoasă. Ea m-a văzut, a zâmbit puțin și mi-a făcut cu mâna. Eu nu i-am răspuns, rămăsesm complet blocat în fața a ceva ce nu mai simțisem până atunci, ceva ciudat și ambiguu ce n-am înțeles deloc în momentul ăla. Apoi luni întregi am visat-o pe fata aia văzută undeva între Nehoiu și Gura Teghii 🙂

***

Peste ceva timp soră-mea a fost nevoită să stea vreo 2 săptămâni în spital la Vintilă Vodă. Ca să nu se simtă singură acolo ai mei m-au dus și pe mine să stau cu ea, ca să ne treacă timpul mai repede amândurora. Era pentru prima dată când am stat o bucată mai mare de timp așa departe de casă. Contrar așteptărilor tuturor mi-a plăcut la nebunie și n-am vrut nicio clipă înapoi. Ne-am distrat mult în spitalul ăla și prin împrejurimi.

Mâncarea era oribilă și baia dubioasă. Cumva toaleta și dușurile erau separate de un perete din-ăla gros de sticlă translucidă, foarte puțin transparentă, nu-mi închipui acum cum exact era asta posibil… sau poate intrasem eu la femei la toaletă? Nu știu. Cert e că la un moment dat prin peretele ăla nu-chiar-atât-de-transparent am văzut o femeie dezbrăcată la duș. Nu se vedea nimic clar, dar am distins silueta unei femei, eram sigur de asta. Am rămas iar blocat neînțelegând ce se întâmplă, am privit câteva secunde, apoi am fugit glonț înapoi în salon. Și-am uitat de evenimentul ăsta până azi.

***

Când eram în gimnaziu eram pasionat de fotbal, cam ca oricare alt elev. Jucam oriunde și cu orice apucam, nu ratam nicio ocazie. Când nu aveam cu cine să joc alergam singur ca nebunul după minge imitând comentariile auzite la câte-un meci de fotbal de la televizor. Într-o zi ne-am hotărât să mergem într-un sat vecin (la Malu Roșu) să jucăm cu băieții de la școala de acolo. Era un Martie sec din câte mi-aduc aminte, era ceva zăpadă, dar mai mult noroi. După ore, pe la 1 sau 2 după-masă, am pornit nemâncați către satul ăla unde nu se ajungea chiar așa de ușor.

Am ajuns acolo și ne-am luat o bătaie cruntă. Ba cred că ne-au bătut la zero dacă-mi aduc bine aminte, umilitor oricum. Ne-am făcut de râs în cel mai mare fel, dar eu unul cel mai mult am suferit că au râs fetele de noi. Stăteau cocoțate pe niște garduri și strigau ca apucatele, ca niște clovni împăiați, ca niște vuvuzele enervante. De obicei mă simțeam motivat și injectat cu energie de prezența feminină de lângă terenul de fotbal, dar acolo n-am făcut nimic, am fost complet varză pe toate planurile.

Ne-am întors cu coada printre picioare, umiliți, lihniți, obosiți, accidentați, înoroiați. Drumul de întoarcere a fost groaznic, așa o foame și-o sfârșeală în oase n-am simțit niciodată. Aproape că m-am târât pe drumul anevoios spre casă care presupunea 100% urcare. Ajuns acasă am mâncat absolut tot ce mi se pusese în castron, o ciorbă de fasole pe care până atunci o uram din tot sufletul. Cred că era Miercuri sau Vineri, zi de post, și de-asta acest meniu super diversificat. A fost cea mai bună ciorbă de fasole mâncată vreodată. După asta am dormit.

Am mai încercat să organizez un astfel de meci cu băieții dintr-un alt sat vecin (Brătilești). Am mers într-o zi tot după ore până acolo, am vorbit cu un băiat și am bătut totul în cuie. Dar în sâmbăta în care trebuia să ne duelăm a nins, așa că totul a fost în van. Și nici cine știe ce fete n-am văzut pe-acolo, așa că dezamăgirea a fost dublă.

***

Tot când eram mic am mers de vreo două ori cu un grup de băieți cu plugușorul. Formasem o ceată, făcusem repetiții, ne alesesem măștile, fiecare își știa bine rolul. În vremurile alea eu aveam o obsesie pentru Zorro, văzusem filme pe TVR1, parcă erau și niște desene. Îmi făceam mereu săbii din lemn și lăsam Z-uri pe unde apucam. Așa că în anul ăla am zis că eu o să fiu Zorro, un personaj oarecum atipic pentru o ceată de plugari, dar fie.

Eram foarte mândru de cine eram, aveam haine negre, chiar și-o mantie șmecheră, sabie, o mască și pălărie de Zorro. Eram Zorro. Toate au mers bine, cu câteva excepții. Câteva babe nu știau de Zorro, așa că m-au luat drept ce știau ele:

– A, tu ești popă!
– Nu, nu, sunt Zorro, bre…
– Cine?
– Zorro
– … daaa, popăăăă, te-am văzut eu la biserică, îți șade bine. Popă te face tac-tu.

Degeaba încercam să le explic, pentru ele eram popă. Mă văzuseră des pe la biserică, eram băiatul ăla care umbla cu preotul să-l ajute cu una, cu alta, cum se face pe la țară. N-aveam nicio șansă, la un moment dat am renunțat să mai explic cine e Zorro. Credeam că toată lumea știa de el, dar evident nu era așa.

Anul următor m-am costumat în mireasă și-a fost mai bine.

Fragmente și schițe

Un gând despre „Fragmente și schițe

  • 30 decembrie 2014 la 13:05
    Legătură permanentă

    Viata si cu soarta se plimbau cu barca. Sa te gandesti ca totul a fost sa te aduca undeva…Pana si ce a patit tatal tau, ca tu sa te duci acolo ca sa iei autobuzul ala sa vezi fata visurilor… Deseneaza fata. Inca nu sti viitorul. Cand va mai fi in fata ochilor tai, te vei duce frumos si ii vei spune intamplarea de atunci, daca o sa o mai recunosti, daca nu vei simti.
    Acuma o sa iti zic 2 povesti cu fete si soarta:
    1.In facultate am cunoscut o fata…ma atras fizic la prima vedere si pana la urma mi-am pus pirostriile cu ea. In trecut, cand fata era mica, varul varului meu a avut un accident de masina in care l-a bagat in spital pe fratele geaman si tatal sotie. S-a scris si la ziar…dar soarta a fost ca in viitor, la botezul fetitei varului meu, sotia sa stea la aceeasi masa cu agresorul fratelui si tatalui. El nu stia.Erau din orase diferite.
    2. In sesiune ma duceam la parinti la mare. Invatam pe plaja si mereu visam la fete blonde care asculta muzica sarbeasca. Soarta a fost sa cunosoc o sarboica blonda care asculta muzica sarbeasca si juca voley pe plaja ca mine. Am stat 3 luni, dupa ma sunat dar…
    Elementele imprevizibile din viata sunt cu scopul sa iti scoata in cale ceva ce iti este predestinat, iar tu atunci simti, dar iti e neclar de ce…
    ACUMA PARTEA BUNA DIN TOT: E FATA FRUMOASA 🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *