Fotbal
Aseară s-a întâmplat iar ceva frumos: Steaua a bătut Chelsea cu 1 la 0. Frumos, la noi acasă, pe Arena Naţională. Cine a fost pe stadion nu va uita prea curând senzaţia, sentimentul de prea-plină bucurie izbucnită în doar câteva secunde 🙂
Nu prea sunt cu fotbalul. Îl joc, mă bucur când echipele româneşti le bat pe cele străine, mi-e indiferent când se joacă între echipe româneşti. Chiar m-am bucurat mult pentru ce-a fost aseară. Chiar dacă am văzut meciul pe sărite… cât l-am urmărit l-am urmărit cu sufletul la gură; am văzut şi momentul golului şi momentul de final.
Şi atunci când Steaua va pierde un meci într-o competiţie importantă nu voi înjura, nu voi spune „bă, românii noştri nu sunt în stare de nimic” sau „Steaua nu e în stare de nimic”. Îmi voi aminti cu plăcere de momentele de glorie şi voi ştii că o caracteristică a momentelor de glorie e că sunt rare, nu continue. Ca şi-n viaţă, în fotbal mai pierzi, mai câştigi, mergi mai departe cu ceva sau te opreşti şi te duci acasă. Dar trebuie să rămâni mereu cu inima deschisă şi să nu laşi momentele de dezamăgire să le acopere pe cele de glorie.
Mi-ar plăcea ca atunci când Steaua va pierde să fim alături de ea aşa cum am fost aseară. Pentru că a fost şi este a noastră, cu toate momentele ei, bune sau rele. Sper, ca toată lumea, ca asta cu pierdutul să nu se întâmple prea curând. Dar sunt cu inima deschisă şi voi rămâne cu gândul alături de echipa care a făcut mai multe generaţii fericite.
La bine şi la rău… hai Steaua! 🙂
