În weekend am mai făcut una: am rămas cu maşina într-o băltoacă 🙂

Toate bune şi frumoase, plecat cu veselie la ţară. Drumul de la Lopătari în jos e varză, plin de gropi mai vechi şi mai noi. E incredibil câta nepăsare există din partea autorităţilor pentru drumul ăsta, zău. De la Lopătari în sus s-a mai lucrat şi se pare că sunt nişte planuri măreţe, însă până nu le văd concretizate nu mai cred nimic. Planuri ş promisiuni au mai fost de-a lungul timpului, însă fapte prea puţine. Să vedem de data asta.

Ei, şi din Plaiul Nucului o iau pe drumul ăsta al nostru spre Faţa-Malului. Greu drum şi periculos. Din cauza unor alunecări de teren s-a stricat şi mai rău. Pe porţiunea aia stricată m-am descurcat. Dar imediat mai apoi vine un fel de nămol care de la suprafaţă pare superficial. Tata mi-a zis să nu mă bag pe-acolo că-i bai mare. Dar eu, încăpăţânat şi doritor să ajung cu bagajele mai aproape de casă, ce-am zis? Challenge accepted! Şi m-am băgat peste ceea ce credeam că nu-i mare lucru. Şi-acolo am rămas cu o roată din faţă 🙂 Pur şi simplu s-a scufundat şi orice-ai fi făcut mai rău se scufunda. Am stat lângă ea şi m-am crucit de ascunzişurile mamei naturi. Tot dându-mă pe lângă maşină să mai scot nămol şi să fac loc roţii m-am scufundat şi eu: un picior s-a dus până mai sus de genunchi în adâncuri. Drace, acolo-s vulcani noroioşi, nu o simplă băltoacă. Sunt sigur că intram tot dacă stăteam pe loc.

Am rezolvat-o cu calul, a venit tata şi m-a tras de fund de-acolo, n-aveam altă şansă. Tot înapoi la rădăcini trebuie să mergi, tot cu calu’ faci treabă 🙂 Aveam nevoie de un mic imbold ca să scot roata cu pricina de-acolo şi un cal putere a fost de-ajuns. Dup-aia am lăsat maşina într-un loc sigur şi am dus bagajele cu căruţa.

Lecţiile au fost învăţate, data viitoare abordez altfel problema. E oleacă de ironie la mijloc… chiar înainte să mă bag în locul ăla am zis „hai, mă, s-o fac şi p-asta”; am făcut-o, zău. Oricum, pe drumul ăsta trebuie făcut ceva. Alunecările sunt frecvente, nişte stâlpi de electricitate de pe marginea drumului sunt periculos de înclinaţi; primăria ar trebui să se ocupe serios şi să bage nişte bani acolo. Cu lopata şi mâna omului în nici un caz nu se poate rezolva nimic. Acolo e treaba de consolidare, de făcut canale de ciment ca să înlături apa de lângă drum, de băgat piatră şi piloni metalici. Şi mai ales de plantat copaci pe tot islazul ăla, că degeaba repari drumul că alunecările nu le poţi opri aşa uşor. Trebuie nişte specialişti să-şi pună mintea la contribuţie acolo. Primarul care va face asta pentru oamenii din partea locului va avea respectul meu etern 🙂

În rest totul a  fost bine: am mâncat şi-am dormit bine, am fost pe la tataia, am făcut o scurtă plimbare pe coclauri.. de-astea. Acolo încă nu a înverzit sau înflorit nimic, totul e ca după topirea zăpezii. Poate de Paști o să avem parte de ceva frumos 🙂

Cu oile

Oile

Floare

Drum cu peripeţie
Etichetat pe:    

2 gânduri despre „Drum cu peripeţie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *