Doi la sută pentru Buzău

1 minute de citit

În Codul Fiscal există o prevedere prin care ți se oferă posibilitatea de a trimite 2 la sută din impozitul pe venit către o organizaţie non-profit care servește o cauză apropiată ție. Practic dictezi statului modul în care vrei să fie cheltuită o parte din impozitul pe care l-ai plătit anul trecut. Nu te costă absolut nimic, asta este doar o redirecționare a unor bani pe care i-ai dat deja statului.

Dacă ești salariat, procedeul e foarte simplu: se completează formularul 230 și se trimite frumos la ANAF prin poștă sau online prin Spațiul Privat Virtual. Asta e tot. Dacă nu redirecționezi acești doi la sută, ei rămân la statul român pentru a fi cheltuiți aiurea pe lucruri fără niciun impact. Tu alegi.

Dacă încă nu știi cui să redirecționezi acești 2% sau nu ai făcut-o până acum niciodată, astăzi e ziua ta norocoasă. Recomand din suflet să-i trimiți la Ținutul Buzăului, o asociație care își propune să dezvolte o arie din județul Buzău pentru a o include pe lista siturilor UNESCO. E un obiectiv titanic presupunând muncă multă care deja se face de ani buni, singurul obiectiv important pe care cineva și l-a propus pentru zona din care mă trag și eu.

Printre lucrurile pe care vor să le facă dacă această campanie are succes este refacerea traseului către Focul Viu din comuna Lopătari, un fenomen extraordinar din toate punctele de vedere. Am organizat excursii către acest obiectiv și toți oamenii pe care i-am dus acolo au rămas impresionați. Nici nu ai idee cât de importantă este refacerea acestui traseu pentru dezvoltarea turistică a zonei – caută pe internet impresiile oamenilor și vei vedea că accesul greoi este principalul impediment care-i oprește pe oameni de a ajunge la Focul Viu.

Redirecționează doi la sută către Ținutul Buzăului. Te rog. Asociația servește o cauză importantă pentru oamenii locului și este singura care are un plan concret de dezvoltare a zonei din nordul județului Buzău. Dacă ai nevoie de mai multe informații despre ei, despre Buzău sau despre cum poți completa formularul nu ezita să-mi dai un semn și vin în ajutor 🙂

Ținutul Buzăului, tărâm de poveste

Publicat la data: