E greu să vorbeşti despre tine însuţi, e mai greu decât recunosc ocazional oamenii. Cei mai mulţi spun că nu le place să vorbească despre ei înşişi, dar asta e o scuză care ascunde acest simplu adevăr: e foarte greu să te descrii, să spui altora despre tine, cel ce eşti. Ca să descrii ceva trebuie mai întâi să-l cunoşti, iar nu degeaba circulă din adâncurile istoriei acest dificil obiectiv: „cunoaşte-te pe tine însuţi!”.

Mă văd nevoit să recunosc că nu mă cunosc pe mine însumi încă. Mai am multe de învăţat în ceea ce mă priveşte şi știu că e posibil să nu reuşesc niciodată să mă cunosc cu adevărat. Tot ce pot oferi sunt crâmpeie care-mi trec prin cap la un moment dat, crâmpeie care se diluează în timp lăsând locul altora şi altora. Omul e în schimbare continuă şi aşa sunt şi eu, o apă curgătoare. Cu toate că e greu să te auto-descrii, poţi cădea în păcatul lăudăroşeniei şi a egoismului spunând doar lucrurile care te înalţă-n ochii altora, abandonând sinceritatea adică. Atunci când nu eşti sincer te transformi în ceva mai urât, orice ai spune.

Am încercat într-o dimineață să mă iau foarte în serios și să mă descriu. Iată ce a ieșit:

Vin de la coada vacii, dintr-un sat aruncat pe-un deal de 1000 de metri în care eram singur în clasă. De mic copil o ard aiurea pe plaiuri, iar când nu sunt pe plaiuri mintea tot acolo îmi e.

Tatăl meu e tâmplar, e respectat în sat şi intenţionează să-mi construiască o ditamai casa lângă el ca să mă aibă aproape la bătrâneţe. Mama vrea să fiu doctor, dar eu leşin când calc câte-un melc. Oamenii din sat vor să fiu popă, dar eu nu le cânt în strună. După cum v-am spus, mintea mea e pe plaiuri, aşa că am terminat un liceu bunişor în Buzău, apoi vrând să ajung la Polul Sud m-am rătăcit prin Bucureşti. Asta cam acum aproape doi ani. Vrând să am o casă mare, cu etaj, o nevastă grasă care să-mi facă mâncare bună am hotărât să rămân deocamdată aici până îmi fac bagajul complet spre Polul Sud.

Îmi plac florile, mă cocoţ prin copaci, alerg pe coclauri, cânt şi dansez de nebun, scriu din când în când câte-un vers şi-apoi, când să-l recit domnişoarelor, îl uit. Nu-i bai, sunt dotat cu un suflet mare şi dorinţa de a schimba lumea (în bine), iar asta mă ţine pe linia de plutire. Mă minunez de orice, mă holbez la tot ce întâlnesc şi visez tot timpul cu ochii deschişi la Ilene Cosânzene şi licori fermecate care te fac invizivizibliibil… da, cateodată sunt şi bâlbâit. Greu te-nţelegi cu mine, mai bine taci din gură când vrei să-mi spui ceva. Dacă vrei îmi poţi scrie o scrisoare… ador să-ţi răspund.

Clădirile mari mă înspăimântă. Sunt mult mai mari decât casa lu’nea Gheorghe din capul satului care are multe camere. La fel şi luminile şi zgomotul infernal făcut de macarale şi maşini. Fug de ele şi mă retrag în Herăstrău, unde găsesc linişte, apă şi copaci care îmi dau senzaţia că sunt acasă.

Dintre toate anotimpurile îmi place toamna, cu frunzele şi ploile ei, cu norii şi răcoarea ei, cu mirosul de bostan şi pământ… cu culorile ei, cu melancolia ei şi cu laudele de recolte bogate de la televizor.

Mi-e dor mereu de copilărie şi ştiu că va fi mereu undeva departe şi că eu nu voi mai fi o mână de om, ci un adult cu responsabilităţi şi griji.

Îmi plac animalele în general, câinii şi pisicile în special, şi când voi fi maaare voi avea o casă specială pentru ele. Ca fericite să trăiască în pace până la adânci bătrâneţi.

Nu sunt sigur că vreau să am copii… sunt eu unul destul de mare.

Ador muzica clasică, sunetul de pian şi vioară. O ascult oriunde pe playerul cumpărat din primul meu salariu. Melodia care mă reprezintă cel mai mult este In my own words a lui Craig Armstrong care exprimă atât de bine viziunea mea asupra lumii. Mi-ar fi plăcut foarte mult să ştiu să cânt la un instrument şi ştiu că aş fi fost bun, însă părinţii mei nu sunt bogaţi şi n-au avut bani să-mi îndeplinească visul. Aşa că nu-mi rămâne decât să-mi doresc foarte mult un pian la care să mă joc în serile friguroase de iarnă ale bătrâneţii, în timp ce le recit versuri şi le spun poveşti nepoţilor altora.

Îmi place la nebunie să cresc, să devin din ce în ce mai bun în tot ce fac şi ştiu că ambiţia mea mă va duce departe dacă nu mă voi îmbolnăvi şi nu voi muri într-un colţ de lume uitat de toţi. Totul pentru mine este o provocare şi accept totul cu un calm nemaiîntâlnit pentru neamul meu. Adevărul e că sunt calm doar la suprafaţă, în timp ce de cele mai multe ori în mine se dau lupte groaznice. Aşa am crescut, trăind totul prin mine şi punând suflet în tot ce fac, ceea ce mă oboseşte uneori. Nu-i bai, sunt un nesfârşit fluviu de energie.

Cu spiritul vesel şi optimist moştenit de la tata şi caracterul melancolic luat de la mama tot vâslesc prin valurile vieţii sperând să ajung la farul din zare care pâlpâie ca o iluzie. Sperând că n-o să mă las vrăjit ca Ulise, merg tot înainte cu speranţa de mai bine. Pe drum mai întâlnesc câte-un vâslaş, mai trec pe lângă altul şi tot aşa. Vâslitul merge înainte, cu furtuni, cu ape calme, cu soare şi nori, iar eu nu mai ajung odată la lumina aia…

38 de gânduri despre „Despre autorul blogului

  • 6 februarie 2012 la 15:57
    Legătură permanentă

    frumos,excelent si emotionant….eu sunt mult mai batran decat tine dar bunicii mei erau de aici din Plaiul Nucului-bunica si din Braiesti,bunicul…aici la Plaiul Nucului mi-am petrecut in anii 60 cele mai frumoase vacante,cu imaginea varfului Penteleu din curtea casutei bunicilor…mai tarziu o chemare prosteasca  dar pe care nu-mi permit sa o judec i-a facut sa plece in Bucuresti unde e drept li se nascusaera copii lor,deci si tata,vanzand totul pe nimic, acolo la „munte” cum ii ziceam noi…sper sa revin macar pt.cateva clipe acolo  pana nu imbatranesc si mai mult si tare-s curios daca voi mai recunoaste ceva……te felicit din nou pt.paginile tale frumoase si scuza-mi faptul ca ti-am trimis mesajul pe facebook…poti sa-l ignori sau pur si simplu sa-l stergi!

    Răspunde
  • 21 mai 2012 la 14:52
    Legătură permanentă

    Salut! Ti-am gasit blogul pt ca l-ai adaugat pe al meu la favorite – si m-a atras in primul rand faptul ca esti din Plaiu Nucului (judetul Buzau presupun). In aprilie am facut o excursie super frumoasa prin Ivanet, momentan pe blog am pus doar prima parte intr-un jurnal (cea de la Alunis). Dar am terminat de scris si jurnalul pentru partea a doua, pe care urmeaza sa o postez zilele astea – am trecut chiar prin centrul satului.

    Eu n-am net, ca nu mai stau in Bucuresti, asa ca intru rar – dar probabil o sa mai citesc si pe la tine, ca mi-a placut descrierea „de la coada vacii” 🙂

    Succes!
    Ioan

    Răspunde
  • 4 noiembrie 2012 la 9:06
    Legătură permanentă

    Impresionant! De mult nu am mai citit ceva asa de fain incat sa ma emotioneze si sa cad in fund, sa ma minunez si sa zambesc tamp. Si toate astea in acelasi timp. Mi-au placut mult lirismul randurilor tale. La asa talent, ai putea fi scriitor (daca nu cumva esti). Ma bucur ca am avut prilejul sa te cunosc si iti doresc sa reusesti sa iti faci casa aia pe care-o visezi, asa cum vrei tu. Toate cele bune!

    Răspunde
  • 24 iunie 2013 la 16:42
    Legătură permanentă

    Buna!Imi place ce am citit si astept cu nerabdare si continuarea,stilul tau aminteste de cel al lui Calistrat Hogas…Multa bafta!

    Răspunde
  • 9 iulie 2013 la 21:43
    Legătură permanentă

    aproape ca m-am intristat recitind anumite paragrafe..m-ai pus pe ganduri putin..
    oricum, eu cred ca inca nu e tarziu sa te faci scriitor (app de dorintele celorlalti) 🙂
    concluzie: imi place!

    Răspunde
  • 6 octombrie 2013 la 20:30
    Legătură permanentă

    Personal,nu ne cunoastem,dar iti citesc postarile si sunt de apreciat.Succint si folosind cuvinte simple(fara neologisme) prezinti realitati. Cand am citit scurta autobiografie pe care ai prezentat-o mi-am adus aminte de Creanga……un copil de la tara”pricajit si fricos si de umbra sa”……un copil care a devenit un OM MARE.Si eu sunt plecat tot din satul acela”aruncat pe un munte” si ma regasesc, in mare parte, in descrierea ta.Eu nu am darul naratiunii,dar imi place sa citesc ceva de „calitate”.Mult succes in tot ceea ce vrei sa intreprinzi!!!

    Răspunde
  • 18 noiembrie 2013 la 21:23
    Legătură permanentă

    Fratioare, foarte tare! Si sincer! Mi-a placut! Daca tot te pricepi cu programare si de-astea, te-ai baga sa-mi faci un site? Pe bani, normal. Da-mi un mail daca te intereseaza,te rog.

    Răspunde
  • 16 decembrie 2013 la 11:47
    Legătură permanentă

    Emotionant si impresionant totodata.In comparatie cu cu pasii din viata ta, facuti de tine, eu,i-am facut cumva invers.Nascut din tata din Plaiul Nucului si mama din Goidesti,in satul Bajinari,ne-am mutat cu familie cu tot la Nehoiu.Apreciez tot ceea ce faci pentru acest colt de rai.Acum 4-5 ani era in planul politrucilor judeteni,amenajarea drumului judetean Buzau-Lopatari-Plaiul Nucului,care sa faca legatura ,pe Tainita cu Gura-Teghii….Nehoiu,un drum turistic.Ma gandesc eu, ca erau intr-o campanie electorala si a ramas doar la stadiul de intentie.Ce-ar si insemnat acest drum,pentru acel taram de poveste,cum frumos ii spui tu,ma intreb retoric.Ar fi gustat multi ,foarte multi din acel taram de poveste.

    Răspunde
    • 16 decembrie 2013 la 11:54
      Legătură permanentă

      Salut, Nicolae! Drumul Buzau Lopatari se strica in mod constant si din cand in cand se mai astupa gropile; dar e practicabil. De cel din Lopatari in Plaiul Nucului s-a mai ocupat un pic primaria/judetul si e cat de cat bun. Dar si asta se strica in mod constant si trebuie intretinut anual. Cel din Plaiul Nucului spre Gura Teghii s-a imbunatatit anul asta, cica e mult mai bun. In weekend am sa trec cu masina pe acolo sa vad cu ochii mei cum e si revin cu detalii. Se vorbeste despre cum ca s-ar asfalta la anul pana-n Plai, insa deocamdata-s doar vorbe, vom vedea.
      Ca o concluzie: drumurile s-au mai imbunatatit, dar destul de putin. Si pana nu se asfalteaza la fel vor ramane, cernute de gheturile iernii si gaurite de paraiele primaverii.

      Răspunde
  • 2 februarie 2014 la 17:44
    Legătură permanentă

    Seara buna,Claudiu!
    Multe,multe de spus.
    Deocamdata atat:multi ani in plus de viata,si destul de multi petrecuti la catedra ca sa nu ma bucur cand,din intamplare,citesc cele scrise de tine.
    Nu cred ca ma impresioneaza acum talentul tau in ale scrisului,dar ,cu siguranta, am oarece sperante de viitor :poate mai sunt tineri care gandesc si simt ca tine!
    Mai …vorbim!

    Răspunde
  • 12 martie 2014 la 17:25
    Legătură permanentă

    Foarte frumos scrii! cel putin mie,care am facut mai multi pasi catre acel pol sud, imi place mult ce am citit pe blogul tau pt ca ilustrezi perfect plaiurile natale si copilaria.Citind randurile tale m-am vazut acolo…
    Succes pe mai departe!

    Răspunde
  • 23 aprilie 2014 la 22:05
    Legătură permanentă

    Salut. Am citit din intamplare ce ai scris aici si mi-am adus aminte ca prin anii 80 am plecat si eu din Lopatari…Am stat in Ploiesti, am avut apartament in Bucuresti unde am locuit aproape 10 ani si acum locuiesc de mai mult timp in Brasov…Am plecat si nu m-am mai intors niciodata desi mi-am mai dorit din cand in cand sa mai vad meleagurile unde m-am nascut…Am avut prieteni si cunoscuti pe care nu i-am mai vazut de peste 30 de ani…Citind randurile pe care le-ai scris mi-am amintit de toate acestea…Pentru mine timpul s-a rupt…Acum este prea tarziu sa ma mai intorc. Nu mai am la cine sa merg. Este o poveste complicata si o poveste scrisa in mare parte prin alegerea mea …Am intrat pe Google map http://www.panoramio.com/user/2286024?with_photo_id=39643828 si am descoperit cu surprindere imagini cu casa unde am copilarit (care nu a fost modificata aproape de loc de actualii proprietari in tot decursul acestor ani). Este un sentiment de neputinta , de abandon un fel de nostalgie amara -amintiri fara rost…Sper , totusi’ sa ajung inr-o zi sa fac niste fotografii. Nu stiu de ce mi se pare foarte importat sa am niste fotografii facute de mine cu locurile pe unde am hoinarit in acei ani cat am stat acolo. As fi vrut sa vad cateva fotografii facute recent, dar din pacate, sunt foarte putine fotografii cu acele locuri… Nu stiu cand o sa ajung , dar acest gad il am in minte de foarte mult timp. Este un gand care nu imi da pace pana cand nu o sa-l duc la capat… http://www.comunitatefoto.ro/membri/valerianm/

    Răspunde
    • 24 aprilie 2014 la 9:45
      Legătură permanentă

      Bine ca ai avut o copilarie frumoasa. Amintirile mele legate de copilarie sunt chinuite si triste. Cele mai reprezentative cuvinte pe care mi le amintesc ,legate de activitatile specifice pe care eram nevoit sa le practice, sunt: trasca, joagar, rumegus, rindea, cutitoaie, gealau , ghiunie, tocitoare, putina, butoi, coasa , sapa , piatra, galeata si troaca cu mortar. In copilarie am lucrat la tocitoare, putini , butoaie si la ziduri de case… Iar cuvintele legate de corectiile care mi-au fost aplicate sunt: cureaua de la pantaloni, cablul de alimentare de la un resou rotund, umerasul de lemn, coada de la sapa…Iar cele mai chinutoare sunt cele pe care le adresa mama lui tata: Betivule ! Betivule! Nu mai da in mine! …Nu mai da in noi!..Nu stiu daca ai vazut vreodata doi oameni taind busteni pe asa zisa trasca. Este un fel de capra pe care este asezat un bustean de-a lungul si este sectioanat, manual, cu un joagar pe toata lungimea la grosimea unei scanduri, de doi oameni care stau unul deasupra si altul sub bustean si trag de joagar. In partea de jos este un adevarat supliciu pentru ca iti cade rumegusul in cap si se lipeste peste tot de corpul plin de transpiratie provocandu-ti niste mancarimi groaznice…De dimineata pana seara…si a doua zi iar de la capat…Cea mai frumoasa amintire legata de copilarie este drumul pe care l-am facut pe jos de la Vintila Voda ( cam 20 km, parca) unde am fost ca sa fac analizele medicale pentru fisa medicala de inscriere la examenul de admitere la liceu. Am facut acel drum, pe jos, de doua ori: odata cand s-au recoltat analizele si a doua oara cand am mers dupa fisa cu rezultate…In acei km mersi pe jos am sintetizat toata copilaria mea nefericita si mi-am propus cu darzenie ca odata plecat sa nu ma mai intorc niciodata indiferent ce va urma…Am plecat cu un geamantan negru in care se aflau cateva carti, cateva haine de schimb, un joc de sah (geamantanul negru si tabla de sah le mai mai pastrez si acum) un ceas de mana cu limbile fosforescente POLIJOT, rusesc si catva banuti legati intr-o batista daruiti de bunica din agoniseala ei de la laptele vandut de la vaca…Am plecat cu lacimi in ochi si cu speranta (o mare speranta) in suflet…Au trecut de atunci aproape 30 de ani . Nu stiu cat va mai trece, dar sunt convins ca intr-o zi o sa ajung sa fac o fotografie a statiei de autobuz de unde am plecat …si mai vreau sa fotografiez un fluture. M-am gandit de foarte multe ori ce culoare va avea fluturele pe care o sa reusesc sa-l fotografiez cand o sa ma intorc in satul meu natal…
      Si ca o ironie a sortii : tata a reusit sa ridice o casa , pentru mine, pe care n-a mai terminat-o niciodata (dar a vandut-o si actualii proprietari nu au schimbat nimic ) si pe care o pot vedea pe google map pentru ca este pusa pe un zid chiar langa drum…

      Răspunde
      • 24 aprilie 2014 la 11:17
        Legătură permanentă

        Mircea, îmi pare tare rău să aud de experiențele neplăcute ale copilăriei tale. Din păcate experiența asta e comună pentru foarte mulți copii, mai ales de la țară. E dureros și trist că se întâmplă așa. Poate că eu și cei ca mine, care am avut o copilărie frumoasă, ar trebui să ne implicăm mai mult în a schimba cursul ăsta rău al copilăriei celorlalți…
        Cât despre Lopătari mi-ar plăcea să merg cu tine prin locurile tale natale. Hai să planificăm ceva pentru la vară; te pot caza acasă la mine, mai sus, la Plaiul Nucului. Mergem câteva zile pe plaiuri pe la Lopătari și mai sus, pe la Terca – și eu vreau să fac asta la vară.

        Răspunde
        • 24 aprilie 2014 la 17:57
          Legătură permanentă

          Multumesc pentru invitatie. Am fost la Plaiul Nucului de mai multe ori. Din Lopatari este o scurtatura pe malul stang al Slanicului pe la Jariste cum se spunea pe atunci…Am fost si la Clajna unde avea odaie bunicul …Mai am ceva neamuri in Lopatari si Malul Rosu, dar sunt cativa veri care unii erau foarte mici atunci cand am plecat, iar altii nici macar nu erau nascuti.Pe cei din Malulul Rosu nu i-am vazut niciodata, nici macar nu stiu unde au crescut. Nu am mai avut un concediu de mai bine de 10 ani . Atunci cand ai mult de lucru si iti place ce faci nu prea mai te gandesti la concediu. Ma gandesc ca ar fi un mare soc si pentru cei care au ramas, si m-au uitat, si pentru mine. Nu pot sa-mi imaginez o astfel de intalnire … Nu am mai tinut legatura cu nimeni ,dar absolut nimeni, asa ca imi va fi destul de greu sa ma hotarasc. Singurii Lopatareni cu care am mai intrat in contact, a fost un politist de la circulatie, care m-a amendat cu ceva timp in urma, si a ramas mirat cand a vazut pe buletin locul nasterii dupa ce m-a oprit si la alegerile trecute am fost presedintele unei sectii de votare si au venit sa voteze cativa muncitori forestieri care erau din Terca…Daca o sa ma hotarasc sa vin, candva, poate o sa stabilim o data cand vei merge si tu acasa si poate facem o vizita impreuna la lacul Mocearu. Ma bucur ca am intrat pe blogul tau si pe Facebook.
          Mai …vorbim!
          P.s. M-am regasit pe mine cu multi ani in urma in ceea ce ai scris despre Herastrau.La fel am facut si eu, mergeam foarte des in Herastrau si in Cismigiu, in parcul Tineretului si Lacul Morii…In Cismigiu era o biblioteca publica cu o terasa cu cateva mese de lectura . Mergeam acolo si imi pregateam lectiile, dar mergeam si ca sa joc sah pentru ca acolo erau jucatori de elita…Toate cele bune!

          Răspunde
  • 5 mai 2014 la 22:08
    Legătură permanentă

    Frumoase cuvinte si ma bucur ca esti din buzau asta iti spune o mamica de copil autist’

    Răspunde
  • 20 aprilie 2015 la 23:59
    Legătură permanentă

    Cautam informatii despre Lacul Vulturilor, am gasit blog-ul tau si….m-a fascinat. Ai scris atat de frumos, curat si decent, incat m-a emotionat. Am continuat sa citesc alta si alta postare ramanand lafel de placut impresionata. Felicitari! Continua! Esti un model de urmat!

    Răspunde

Lasă un răspuns la R.P Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *