/ VRANCEA

Ceva de care să te ții

Something to hold on to – e o expresie care nu știu dacă are o traducere bună în română. Spune foarte multe, explică foarte multe, te face să înțelegi destul. O religie, o filosofie de viață, o explicație simplistă asupra a ce suntem, o persoană anume, o poveste din copilărie – de multe ori avem nevoie de ceva de care să ne ținem, cum zice vorba. Nu contează dacă are sens general, nu contează cât adevăr e în ea, contează doar câtă valoare are pentru fiecare dintre noi. Orice te ține pe linia de plutire trebuie recunoscut ca fiind ceva important, indiferent de ce înseamnă el pentru ceilalți. *Whatever makes you happy *– altă expresie bună rău.

Pentru că n-am găsit pe nimeni cu care să merg în Ceahlău… am mers singur în Ceahlău. Nu știu dacă am mai scris pe aici, dar a călători singur e singura modalitate prin care mă pot bucura cu adevărat de locuri. E interesant, e trist? E așa cum e, e ceea ce mă face fericit, e ceea că mă adâncește îndeajuns de mult în ceea ce mă frământă, atât de mult încât înțeleg. Ajung acolo undeva sus rupt de oboseală și râd la propriu. Mă aștern jos pe iarbă și mi se pare că totul mi se descoperă, că totul capătă sens. Efortul fizic + rumegarea a ceva ce mă frământă e o rețetă de succes pentru mine, funcționează de fiecare dată. Sus pe Ceahlău a reprezentat un moment care nu mi s-a mai întâmplat și o să detaliez asta într-un articol viitor.

Când am plecat de acolo am trecut prin Lepșa/Vrancea și am luat pe drum o mamă cu un copil. Un copil pricăjit, bolnăvicios, dar foarte curios. Se uita la GPS-ul meu și era fascinat de faptul că harta se rotește după direcția de mers a mașinii. Mama lui îl învăța engleză, știa „goodbye” și „I love you”. Am avut la mine o carte în engleză și la despărțire i-am dăruit-o. I-am scris ceva pe ea. N-am văzut așa bucurie de mult timp.

Acel copil de pe coclauri. I’ve got something to hold on to.