Într-un frumos weekend de Ianuarie am fost cu Asociația Turistică Ghizii României la Cabana Diham, în Bucegi. Scopul a fost să învăț mai multe în cadrul cursului de ghid pe care-l urmez, dar și să explorez o zonă prin care nu ajung prea des.

Bucegii rămân ceva ce nu am prea experimentat pentru că m-am ferit de traficul de pe Valea Prahovei. A existat mereu alternativa de a merge cu trenul, dar n-am prea făcut asta până acum. Așa că era timpul: am plecat pe la 6 dimineața din București, ne-am dat jos în Predeal, am mers cu niște taxiuri până la Pârâul Rece, apoi dă-i, dă-i pe traseul punct roșu spre Cabana Diham.

Traseu spre Cabana DIham

Cabana e foarte faină, e situată la peste 1300m și-ți oferă fix de-acolo priveliști care-ți taie răsuflarea. Există acolo bufet și restaurant permanent cu mâncare decentă și ieftină. Camerele sunt confortabile, se doarme bine la Diham. E un loc bun și pentru cei care sunt pasionați de offroad, dar și un punct bun de plecare pe multe trasee în Bucegi. Recomand cu căldură a doua variantă.

Priveliște de la Cabana Diham

La întoarcere am luat-o pe un alt traseu, spre Gura Diham, unde ne-am odihnit am mâncat bine de tot. Apoi am luat-o la pas spre Bușteni de unde am luat iar trenul spre București.

Ieșirea la munte cu ATGR mi s-a părut o ocazie bună de a aborda și alte modalități de a merge pe munte: în Bucegi, cu trenul și cu… peste 100 de persoane. E ceva ce nu credeam să fac vreodată, dar iată-mă în fața faptului împlinit. Eu n-aș organiza o ieșire la munte cu mai mult de 15 persoane, dar sincer m-am simțit bine și în așa colectiv mare. E o energie pe care grupurile mici n-au cum s-o dobândească, mai ales la tradiționala cântare la chitară de sâmbătă seară.

Mai multe fotografii sunt în albumul public de pe Facebook. Vă las cu un scurt filmuleț ca să vedeți cam cum ningea sâmbătă dimineață la cabană:

Cabana Diham

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *