Era sâmbăta trecută, prin grădină era multă lume venită să-și ia rămas bun de la tataia. Grupuri și grupulețe, bărbați și femei veniți din sat și de prin satele din jur se puneau la curent cu ce mai face fiecare. La un moment dat vine și omul cu carul care urma să transporte sicriul la biserică, scoate boii din jug și le dă niște fân. Cu un ochi îi păzește și cu celălalt stă de vorbă cu cineva de lângă el.

Lângă mine e un copil, venise cu mama lui, care venise la rândul ei să ajute la pregătirile de înmormântare. Stătea lângă gard și se uita la boi. Îl strig și-l chem lângă mine, pe scările casei, îi zic că de-acolo se văd boii mai bine. Vine și continuă să se uite la namilele cu coarne masive. Se uită fascinat cu tot corpul în direcția lor, zâmbește discret și cu respect ca în fața unei minuni.

– Îți place de boii ăștia?
– Da…
– Ai vrea și tu așa?
– Da…
– Pi ce să faci cu ei?
– Să trag lemne cu ei

În satul lui a văzut asta des, oameni cu boi trăgând câte-un trunchi de copac pe drumurile veșnic năclăite de noroi. Oameni supunând animale, oameni fiind în control, oameni controlând situații și câștigând respect. Când suntem copii avem nevoie de asta, să vizualizăm ce putem deveni, să vedem modele, să ne identificăm cu ele și să ne creăm dorințe. Vrând-nevrând devenim ceea ce vedem în jur, lumea exterioară devine și lumea noastră, ne-o asumăm, ne-o însușim și ne creăm responsabilități pe baza ei.

La sat principala problemă a devenirii unui copil e lipsa de alternative. Multitudinea lucrurilor pe care le poți face, a meseriilor pe care le poți aborda sunt limitate la munca și necesitățile locale și dacă nu găsești cumva o portiță în bula în care trăiești riști să îmbrățișezi ceva ce nu-i pentru tine neapărat. A trage lemne cu boii nu e ceva rău, dar e doar o posibilitate. E în regulă să alegi să faci asta, dar nu e în regulă s-o faci din lipsa alternativelor.

Totul pornește de la lucruri mici. Copiilor de la sate e nevoie să li se arate o simplă luminiță care să sădească speranța că mai e și altceva în lume în afară de ceea e e evident că e. Că pe lângă boi mai sunt și cămile, că pe lângă lemne se mai pot trage și case, că pe lângă înmormântări mai sunt și carnavaluri, că pe lângă garduri mai sunt și turnuri, că pe lângă tractoare mai sunt și trenuri de mare viteză. Că pe lângă români mai sunt și alte neamuri, mai mult sau mai puțin diferite. Că pe lângă manele și populară mai e și altă muzică.

La mine ăsta a fost declicul, muzica. Am descoperit la un moment dat că există și altă muzică față de ceea ce circula la țară, multă, și că se poate experimenta mult cu ea. A fost o luminiță care a sădit în mine curiozitate pentru mai multă lumină și mai multe surse de lumină. A fost ceea ce m-a dus la descoperirea alternativelor în diverse aspecte ale vieții, astfel încât să pot alege cu adevărat și nu să fiu victima unui status-qvo.

Nu toată lumea are norocul ăsta. Eu am am avut un văr care ne vizita din când în când în vacanțe și la el am descoperit multe lucruri altfel, printre care și muzica de care am zis. Iar asta a schimbat totul și mi-a deschis ochii către but wait, there’s more. Mi-am dat seama sâmbăta trecută că trebuie să fiu acel văr pentru alți copii de la țară. Și-o să-mi iau rolul în serios.

Say hello e ceva ce am ascultat mult în acea perioadă de descoperire de lucruri. Era ceva nou și m-a dus către mult mai mult. Acum descopăr că și videoclipul e în ton cu rolul pe care melodia l-a avut în viața mea. Și pe care poate încă îl mai are.

Boii de la căruță

2 gânduri despre „Boii de la căruță

  • 4 februarie 2016 la 23:19
    Legătură permanentă

    Vad ca in Muntii Buzaului lucrurile au ramas neschimbate, asa cum le stiam de la stramosii. Chiar de suntem in UE si avem niste legi cu privire la inmormantare, in unele parti unde nu avem incotro, mortul tot acasa sta pe masa si tot cu boii se duce la groapa. Obiceiul asta e si in alte sate din zona, unde drumul e mai permisibil. Chiar daca se poate cu caii, papucul, chiar cu tractorul cu remorca, sateanul din mosi stramosi tot cu boii cu coarnele mari injugati la car il duce la groapa. O fi bine, o fi rau, nu ma pronunt, dar sunt variante… Cand eram mic chiar am vazut o poza alb negru de la inmormantarea strabunicului, tot cu boii si la el. Referitor la evadarea din bula necunoasterii, ”evadarea din absolom”: chiar am vorbit cu un amic de niste proiecte zonale, iar acesta mi-a spus ca degeaba, ca acolo nu merge, ca cei de-ai locului iau de buna viata care o duc si nu vor/permit sa vada altceva. Eu unul ma bucur pentru tine ca ai iesit din bula, ai realizat ceva, ai curaj, si iti urez succes in misiunea ta! Voi termina cu o poveste, in amintirea bunicilor nostrii si ca ai deschis o amintire din mine, mai ales ca si tu ai facut cam la fel ca el, iesind din bula aia. #Bunicul meu dupa Valea Balanesei, mi-a povestit ca el cand aveam 21 de ani, a dorit sa plece din acele locuri ca sa nu mai stea la coada vacii si cu caprele la pascut, ca sa le arate la sateni ca se poate si altceva, ca nu e limitat. Ce a facut? Pai a luat locomotiva cu aburi din Parscov, pentru prima data in viata lui, impreuna cu verii sai, ca sa de-a la marina militara. Dar cum unul nu a intrat au renuntat toti, ca asa a fost intelegerea de la plecare. Cand s-au intors, babacul care nu ii daduse consimtamantul i-a spus: ~Bigusor draga, ai plecat bou te-ai intors vaca~. Bunicu de rusine ca nu a reusit, a mai incercat si la scoala de subofiteri din Fagarasi, dar fara verii care nu au mai avut curajul. Acolo a reusit din prima, si a terminat ca sef de promotie. Apoi a fost repartizat la garda de la Peles, unde l-a cunoscut pe rege care mereu statea cu capul in motoarele masinilor din curtea palatului. Dupa o perioada, o parte din divizia de garda a primit ordin de la Antonescu sa se duca pe front. El a dorit sa se duca sa lupte pentru tara, manat de bravismul tineretii, nestiind ce il asteapta. Asa ca s-a trezit un tanar sublocotenent in linia intai, la comanda mai multor plutoane cu oamenii in subordine de ii era rusine sa le ordone ca unii erau in varsta. Inainte sa se duca pe front, l-au trimis acasa in permisie, sa isi vada parintii si gagicutele blonde cu ochii albastrii ca el. Cu lacrimi in ochi, imi povestea cum a fost intalnirea cu parintii sai si cu fetele care de 2 ani nu il mai vazuse. Babacul era asa de fericit ca baiatul sau s-a intors viu, realizat, si nu in sicriu ca verii sai care au fost inrolati pe front la inceput acestuia ca soldati, iar tinerele satului il iubeau de mama focului, ca ele numai vazusera satean de-al lor cu cizme de ofiter si epoleti. Dupa astea, bunicamiu a inceput sa lupte in linia intai impotriva rusilor, fiind repartizat chiar in toiul masacrului de laTargu Frumos–Baile Strunga. Acolo scapand cu timpanul spart si nu mort ca majoritatea si comandantul sau, si salvand o parte din osteni, a fost inaintat in grad de capitan si decorat. Dupa ce a stat o perioada in spital, a fost trimis pe frontul de vest in Cehoslovacia, unde a reusit sa elibereze niste sate, apoi a fost decorat iar. In 45, cand s-a intors in tara, a trebuit sa fie garda de corp la un general, ca sa scape de memorialul durerii fiind fiu de chiaburel si in divizia de garda. Apoi in anul 50, a dorit sa fie repartizat langa locurile natale, si i s-a dat unitatea militara de la Candesti. Dar aceasta decizie i-a terminat cariera militara–dragostea vietii lui, ca incepuse colectivizarea iar cei din vechea garda erau dati afara ori inchisi. Asa ca iar a trebuit sa vada alta iesire. Parintii lui au pierdut tot, iar babacul sau dus la canal dupa ce a fost biciuit legat de nucul batran ca nu a zis unde a ascuns cocoseii de aur.Timpul a trecut, a venit revolutia, iar dupa revolutie a fost gradat la gradul de maior, apoi colonel in rezerva, iar in prezent a ramas singurul veteran colonel cu virtutea militara si steaua romaniei. El tanarul ala descult cu pantalonii de tort, care pastea capre si arunca cu pietre pe Valea Balanesei –aruncat care l-a ajutat sa intre la scoala. Dar chiar de are pensie mare, case, si e ingrijit la un camin, el mereu ma intreaba: ”Ai mai fost ma pe la Buzau? Pe la Plaiu Nucului ai mai trecut? Ce mai e ma pe acolo? Gheorghita mai traieste? Mai are boii aia…..? Mita fosta mea femeie mai intreaba de mine, ce o babardeam si pe ea si pe sorasa cand erau babacii la coasa? Sunt ma nuci? Le-ai cules? Ce faci cu casa aia? Nu o darami? Nu vinzi acolo sa iti iei si tu o casa? Ce ai de gand? Te intelegi cu nevastata, aia mica a mai crescut? Cu mata ai mai vorbit? Tacto, mutul ala, ce mai zice, te-a mai sunat la telefon?”Dupa mi-a zis: ”Sunt terminat, numai pot, ma duc, te las…”. Acuma doar ma strange de mana si ma trage de par cand imi pipaie fata. Numai vorbeste, numai aude, numai vede…94 de ani… si toti ne ducem cu boi sau fara boi. Asa ca Claudiu nu conteaza ce esti, tot acolo ajungem toti, dar viata trebuie traita, si mereu sa speri. Si boii aia sunt buni la ceva, cum si ingerii au demonii lor. Bafta!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *