Alege-ți locul

1 minute de citit

Ce-ți vine în minte când auzi sau vezi asta: Nicolae Ceaușescu? Hm? Prima imagine, primul gând, prima grimasă pe față? Secundele 1 și 2 imediate de după ce-i auzi numele omului?

Când aud de Ceaușescu prima imagine care mă izbește neplăcut înainte de multe altele este asta, replica asta pe care omul a scos-o din gâtlejul firav în momentele istorice când și-a dat seama că a pierdut tot: „tovarăși, așezați-vă liniștiți la locurile voastre”. E emblematic îndemnul ăsta pe care dictatorul și-a clădit sufocanta eră. Nimeni nu avea dreptul de a fi mai mult decât a decis sistemul pentru el, fiecare avea pătrățica lui din care nu se putea mișca. Nu puteai vorbi mai mult decât ți-era permis, nu puteai consuma mai mult decât ți-era permis, nu puteai face lucrurile decât în modul în care lucrurile se făceau de sus în jos. Punct.

Am câștigat multe prin Revoluție, orice-ar fi fost ea la urma urmei. Printre ele și dreptul de a nu sta la locul tău predestinat, dreptul de a-ți alege drumul și de a-ți croi altă soartă, vorba imnului, decât cea căreia fusesei alocat de sistem. Asta vine bineînțeles și ca o greutate în plus, genul ăla de greutate, de responsabilitate care vine odată cu libertatea. Nu se mai îngrijește nimeni de tine și trebuie să-ți iei viața-n mâini și să faci ce vrei cu ea. Ești liber să trăiești atât de bine pe cât meriți sau ești liber să te plafonezi în multitudinea de posibilități și să eșuezi. Ăsta nu este nicidecum un elogiu adus capitalismului, ci doar câteva note de pe marginea studierii subiectului.

Am văzut la Frontline imagini foarte puțin cunoscute publicului și am ascultat oameni foarte bine ancorați în subiect. Există încă multe necunoscute despre Revoluție și destul de multă confuzie, opinii împărțite, concluzii diferite și așa mai departe. Ce e important însă e ca adevărul să iasă la iveală (și va ieși, Iliescu va plăti) și ca fiecare dintre noi să conștientizeze darul care ni s-a făcut sub o formă sau alta și avantajele enorme pe care le avem față de generația precedentă.

Nu stați la locurile voastre, ci alegeți-le.

Publicat la data: