De fapt nu chiar două, ci numa’ una şi 65% din a doua. Am fost de 19 iulie, zi naţională pentru unii 😀 Scopul a fost să ne relaxăm, să vedem oleacă de Braşov, să mâncăm ceva bun; nimic mai mult. Şi am mai fost mai ales pentru că n-am apucat până acum să bat la picior Braşovul cu excepţia unor ocheade în trecere şi a unei serii de biciclit prin zonă.

De cazat ne-am cazat la Casa Cristina unde ne-o plăcut. De mâncat am mâncat pe la Bella Muzica şi la Poarta Schei 4, de îndulcit ne-am îndulcit la Vatra Ardealului şi vizavi, unde era îngheţată super-mega-bună; nu mai ştiu cum se numea locul…

Acu’, Braşovul mi-o lăsat o impresie faină. Îi oraş bun de locuit în el, mai ales partea mai veche, de lângă Tâmpa. Lucrurile-s mai aerisite, oamenii mai calmi şi parcă o ţâră mai buni. Vremea-i mai răcoroasă, priveliştea mai amplă, clădirile mai cu personalitate. Dacă piaţa locurilor de muncă ar sta ca-n Bucureşti m-aş muta mâine-n Braşov. Mi-am dat seama că nu mi-ar plăcea să stau pentru totdeauna în Bucureşti; vreau un oraş de munte pentru că-s om sălbatic, nu născut corporatist, ş-atunci în mine zace urletul lupilor şi mormăitul morocănos al urşilor. Dar despre asta cu altă ocazie.

Poze n-am făcut multe, am zis că mai bine casc molcom ochii decât să-i strâng în obiectiv. Aşa că numa’ patru:

2 zile la Brasov
Decât nişte case

 

2 zile la Brasov
La bătut drumurile mă pricep cel mai bine
2 zile la Brasov
Ciocattore di mano. Dubla 23.
2 zile la Brasov
Da’ filme când facem la Braşov?
2 zile la Braşov
Etichetat pe:    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *