Oamenii lui Brandon Stanton

1 minute de citit

Humans of New York este proiectul de suflet al lui Brandon Stanton. Prin 2010 s-a mutat în New York cu gândul de a fotografia oameni și cam atât, fără a se concentra prea mult pe ce formă avea să ia acest proiect în lume. Scopul său primordial a fost să facă portrete și să-i facă pe oameni să-i spună o poveste. Timp de 4 ani a făcut doar asta până când proiectul său a atins succesul pe care-l are azi.

Anul trecut a stat de vorbă cu niște studenți în Dublin și a povestit despre una și alta. Omul este super tare, am urmărit tot filmul cu sufletul la gură rezonând cu extrem de multe sfaturi și povești pe care le spunea. Rar se întâmplă să mă simt așa conectat cu cineva de succes sau cu povestea lui, cu cineva care a reușit să facă ceea ce și-a propus și care încearcă să dea înapoi o bucățică din ce a obținut. Multora nu le iese sau cel puțin nu reușesc să mă atingă pe mine atât de mult cât ar trebui ca să dăinuiască în memoria mea; Brandon Stanton este acum unul din cei care au reușit să facă asta.

Fă-ți timp și printre toate filmele astea de super-mega-extra-uber-succes care apar tot timpul vezi-l și pe ăsta sau alte asemenea. S-ar putea să rămâi cu mai mult decât din celelalte și cu un model real de urmat în cam tot ceea ce vrei să faci. Nu este un film motivațional sau exclusiv despre un proiect de succes, ci unul ancorat foarte bine în realitatea lucrurilor cu care fiecare dintre noi ne luptăm, cu tangență la micile chinuri prin care se întâmplă să trecem destul de des. Chapeau.

Publicat la data: