Numărând biserici, școli și spitale

6 minute de citit

Discuția despre biserici vs spitale vs școli nu are sfârșit. Se tot dezbate despre asta cu fiecare eveniment care are o minimă tangență cu subiectul. Imposibil să nu te alegi cu cucuie dacă te bagi în această discuție, dar fie, o să mă bag și eu. De câte ori am urmărit sau participat indirect la aceste discuții numărând biserici, școli și spitale n-am auzit niciodată nimic despre următorul aspect – un câmp în plus de bătut când oamenii se ceartă pe tema asta. Că ăsta-i scopul nostru-n lume, să numărăm biserici. Fie.

Mă. Nu prea ai cum să compari pur și simplu numărul de biserici cu numărul de școli sau spitale pentru că e ca și cum ai compara mere cu bujii. În ciuda faptului că aparent toate sunt niște construcții și că ai putea crede foarte ușor că toate construcțiile se construiesc la fel, nu e așa. O Biserică nu e egal cu un Spital. O Biserică nu e egal cu o Școală. Atât a fost, gata :)

Fie, să continuăm. Să compari doar numere de biserici și spitale sau școli e ca și cum ai compara camerele de fotografiat după numărul de megapixeli. Da, numărul de megapixeli este un argument de marketing destul de puternic, dar spune prea puțin despre acea cameră și ce poți obține cu ea. Mai sunt multe de luat în calcul, foarte multe. Așa e și cu bisericile și spitalele. O biserică se construiește mai ușor și mai ieftin decât orice școală sau orice spital. Pentru că foarte multe biserici s-au construit din donațiile oamenilor în bani/materiale/muncă, din banii rămași după impozitare, din timpul liber al omului, din stejarul din fața casei omului și tot așa.

Sesizezi care-i treaba? Omul își plătește impozitul, muncește la firmă/stat/unde-o vrea (adică aduce beneficiu statului iar), apoi se duce acasă. E, acasă se duce și-l ajută pe popă să facă biserica, îi dă stejarul din fața casei, îi mai dă niște bani, nevastă-sa face mâncare pentru muncitori și tot așa. Mână de la mână se adună și se face. Evident că nu toate bisericile sunt construite așa, cu sprijin minim din partea statului, dar foarte multe așa sunt. Și atunci merge să le compari pe-astea cu spitalele construite de stat, spitale care presupun costuri de multe ori mai mari? Tu știi cât costă să faci și să administrezi un spital? Clădire conform standardelor, echipament performant, salarii de medici și asistente, mașinărie, curățenie,etc, etc. Și-atunci nu e de porc să compari bisericuța aia cu ditamai spitalul? Nu-i de porc să zici ”păi în loc de două biserici mai bine se făceau două spitale”? Cum să faci două spitale cu oamenii satului, nene, așa cum faci două bisericuțe? Sunt două modele foarte diferite aici, nu le poți compara direct, dă-o încolo de treabă. Cine le compară direct habar nu are ce compară, zău. La biserică îți face curățenie țața Leana care stă în apropiere, la spital îți trebuie o firmă sau o hoardă de femei organizate pe schimburi. Și multe altele asemenea.

Iar ce face omul cu timpul său de după muncă e treaba lui, nu intră în discuția omniprezentă despre unde se duc banii statului. Pur și simplu foarte multe din bisericile astea pe care le tot numără lumea s-au construit cu foarte puțin imbold din partea statului (adică acei banii mei, banii ăia pe care Statul ți-i cere musai). Statul și-a adus aportul foarte puțin la multe din ele. Banii ăia pe care-i plânge lumea sunt tocați de șmecherași, nu s-au dat cu tămâie la biserică, ne concentrăm pe partea greșită a problemei. E cool și e mișto să fii împotriva bisericii, dar trebuie să ai niște argumente (ca în orice situație). Numărul brut de biserici nu e un argument. Asta am vrut să zic.

Că unii politicieni au cumpărat popi cu bani băgați în măgăoaie de biserici? Da, adevărat. Că mulți popi nu au treabă cu Dumnezeu, ci cu balanța pierdere-profit? Da, adevărat. Că biserica face bani din vânzare de lumânări sau altele, bani cu care-și ia merțane? Da, adevărat. Că se construiește ditamai inutilitatea de catedrală a neamului cu enorm de mulți bani de la stat? Da, urât, adevărat. Dar sunt discuții separate. Eu am vorbit mai sus de numărul brut de lăcașuri de cult care nu spune neapărat ceva despre acei banii mei care au ajuns în ele. Să ne înțelegem: să nu mai consideri niciodată numărul de biserici ca fiind un argument la ceva. Pentru că nu știi despre ce vorbești. Trei exemple de discuții valide cu argumentele aferente sunt:

  • primarul x a dat de la bugetul primăriei nuștiucâte milioane la popă – problemă: de ce a făcut asta și de ce era prioritar? Se întorc banii ăia înapoi în buget? Ah, nu? Tăiat capul primarului (glumesc, nu tăiați fizic capul primarilor)
  • Consiliul Județean decide să sponsorizeze nuștiuce mânăstire cu 90% – problemă. De ce e prioritar? Când se întorc banii ăia înapoi la buget? A, nu se mai întorc? Tăiat capul consilierilor (glumesc, nu tăiați fizic capul consilierilor)
  • popa vine la biserică și după slujbă-ți zice să votezi cu nu-știu-cine – problemă. Caută-l în buzunare, s-ar putea să faci de-un coteț de găini, minim. Apoi tăiat capul popii (glumesc, nu tăiați fizic capul popii)

Și tot așa. Sunt tot felul de discuții care se pot iniția pe tema bisericii și a finanțării lor de la stat. Da, sunt probleme pe alocuri. Da, impozitarea bisericii e o discuție care trebuie pusă. Dar hai să le discutăm cum trebuie, cu argumente, sume, dovezi, cercetare, nu superficial cu numere pe care le-am prins din zbor de la cineva care s-a lăudat că știe să numere.

Uite un exemplu concret. La mine la Plaiu Nucului e o biserică ce s-a construit de către săteni. Un popă cu Dumnezeu în sân și-a tocit tălpile acum niște zeci de ani prin curțile oamenilor cerându-le ajutorul. Și oamenii l-au dat după puterea fiecăruia. Și biserica s-a făcut. Foaaarte greu, dar s-a făcut. Dacă te prind că o numeri între alea unde ți s-au dus ție banii tăi te mănânc de viu. Pentru că știu că n-ai dreptate. Și e posibil ca mulți alți fii de țărani ca mine să vrea și ei să te mănânce din același motiv. Banii tăi s-au dus la primari și politicieni corupți, la miniștri vânduți, la Dan Voiculescu, în campaniile electorale ale lu’ Năstase sau Băsescu și tot așa. Nu la biserica mea din Plaiul Nucului sau alte mii de biserici din sate cocoțate pe cine știe ce coclauri.

Ține minte cât oi trăi: tu să nu-mi amesteci biserica făcută cu palmele strămoșilor mei cu banii tăi pierduți pe undeva prin buzunarele statului. Nu-i frumos. Dacă biserica aia are vreun Dumnezeu, s-ar putea s-o încurci prin smoala iadului. Și dacă nu are, eu te prind și te trag personal de urechi. Pentru că banii tăi nu-s la biserica mea. Sunt la toți ăia pe care-i caută DNA-ul prin buzunare acum.